FC Barcelona, la un pas de a fi eliminată și din Liga Campionilor la handbal masculin. PSG și Veszprem, aproape calificate la turneul Final 4
Eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, FC Barcelona este la un pas să iasă din cursa câștigării unui trofeu similar și la handbal. Tot în faza sferturilor de finală, manșa tur, campioana en-titre a Europei a pierdut duminică seara cu 29-24 partida din deplasare cu rivalii tradiționali de la THW Kiel. Returul este programat în 30 aprilie,în Spania.
În anul când Germania a devenit campioană a Europei la nivel de echipe naționale, cluburile din Bundesliga au avut cel mai slab parcurs în cupele europene din ultimii ani. În Liga Campionilor, nicio grupare germană nu a terminat pe primele două locuri la sfârșitul fazei grupelor (Flensburg a avut cea mai bună clasare – locul 3), iar în Cupa EHF doar o reprezentantă a Germaniei va ajunge în Turneul Final 4, deși în ultimele sezoane au fost și cazuri în care Bundesliga ataca fazele finale cu trei echipe.
Tocmai parcursul slab din prima fază a competiției a adus-o pe THW Kiel în fața unui duel cu FC Barcelona încă din faza sferturilor de finală. În ultimul deceniu, cele două formații au fost obișnuite să se întâlnească pentru trofeu mai degrabă în finală, cel mai jos în semifinale. De acestă dată, sorții le-au pus față în față, astfel că una dintre cele două mari grupări ale handbalului masculin vor urmări Final 4 de la Koln de acasă.
Înaintea manșei tur din „Sparkassen Arena”, FC Barcelona era cotată favorită să câștige chiar și în Germania. Dar THW Kiel și-a încântat cei aproximativ 10.000 de suporteri cu un joc minunat, în care au strălucit portarul danez Niklas Landin și extrema Dominik Klein, autor a 9 goluri. Cu o apărare „furioasă” și contraatacuri furibunde, formația germană nu i-a dat nicio șansă Barcelonei, care se poate considera mulțumită că a scăpat cu o înfrângere doar la 5 goluri, deși aceasta putea fi și mai mare în final.
Oricum, după 29-24, THW Kiel pornește cu prima șansă la calificare înaintea returului și poate salva un sezon sub așteptări al formațiilor din Bundesliga. A doua reprezentantă a Germaniei rămasă în competiție, Flensburg a terminat la egalitate, 28-28, manșa tur de pe etren propriu cu Vive Tauron Kielce.
PSG și Veszprem sunt în mare măsură calificate pentru ultima fază a Ligii Campionilor, după victoriile obținute la sfârșitul săptămânii în deplasare. Karabatic & Co au câștigat cu 28-20 pe terenul HC Prvo Zagreb, în timp ce Veszprem s-a impus în fieful lui Vardar Skopje cu 29-26
Partidele retur sunt programate în 27 aprilie – 1 mai.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?