Federația de handbal a decis: maximum trei străini pe foaia de joc într-o echipă. Știința Bacău și HC Odorhei au depus memorii pentru a fi acceptați măcar patru străini

* În sezonul trecut, la cererea Oltchimului, FRH a aprobat ca echipele să poată folosi și cinci jucători străini într-un meci de campionat

Într-o perioadă în care banii sunt tot mai puțini, iar mai multe cluburi nu știu încă dacă pot lua startul în viitorul sezon al Liigii Naționale, handbalul românesc s-a „ales” cu încă o problemă internă pe cap. Consiliul de Administrație al FRH a decis de curând că în sezonul 2013-2014 vor fi acceptați maximum trei străini, într-o echipă, într-un meci oficial, indiferent dacă sunt comunitari sau extracomunitari. În sezonul 2012-2013, fiecare club a avut voie să folosească și cinci jucători din afara țării, acest lucru fiind posibil și la cererea campioanelor Oltchim și HCM Constanța, care au avut obiective importante și pentru cupele europene. De altfel, Vâlcea a avut la începutul sezonului trecut nu mai puțin de opt handbaliste străine. Ultima hotărâre a CA-ului a luat însă pe nepregătite câteva cluburi, în special din handbalul masculin, care și-au pregătit campania de achiziții cu mult timp înainte ca FRH să schimbe regulamentul. Știința Bacău și HC Odorhei, echipe care ne vor reprezenta în cupele europene, chiar au făcut un pas în plus, în sensul în care au făcut memorii la federație, astfel încât măsura să nu fie atât de drastică, adică reducerea numărului de străini să fie la patru, ci nu la trei!

„Regulamentele se schimbă de la an la an, în funcție de interese”

„Anunțul ar fi trebuit să se facă din timp, nu în iunie, când majoritatea cluburilor au încheiat deja contractele cu jucătorii pentru sezonul viitor. Observăm că regulamentele se schimbă de la un an la altul, în funcție de interese. Ar trebui să se ia o decizie pe care să se meargă cel puțin cinci ani, astfel încât toți să știm de la bun început ce avem de făcut”, spun oameni din cadrul cluburilor masculine. Știința Bacău și HC Odorhei militează pentru patru jucători străini în meciurile oficiale, având în vedere că ambele și-au stabilit obiective importante și pentru cupele europene. „Doar cu jucători români este foarte greu să te bați cu adversarii din cupele europene”, este argumentul adus de oficiali din cele două tabere. „Clubul nostru are deja contracte semnate cu 4 jucători din străinătate, de aceea s-a adresat către FRH cu rugămintea de a analiza încă o dată situația jucătorilor străini și de a acorda cluburilor dreptul de a folosi 4 jucători în campionatul următor”, a fost și comunicatul postat de HC Odorhei pe site-ul clubului.

„Este în interesul handbalului românesc să nu avem mulți străini”

Decizia cu jucătorii străini a împărțit handbalul în două. Sunt și cluburi care au pledat pentru reducerea numărului de străini, cele feminine HC Zalău și CSM București având și poziții publice în acest sens, în sezonul recent încheiat. „Este în interesul handbalul românesc ca numărul jucătorilor străini să fie redus. S-a vorbit încă de anul trecut că vor fi acceptați maximum trei străini din 2013. În sezonul precedent s-a făcut doar o excepție și s-a comunicat de la bun început că va fi acceptat regulamentul numai pentru un sezon. Echipele care au contracte în derulare trebuie să-și rezolve problemele. Sau mai există o variantă, nu trebuie să joace toți străinii odată și în campionat. Și Oltchim a avut multe străine anul trecut, dar numai cinci au jucat în campionat”, a declarat al taberei care susține maximul trei străini într-o echipă.

Întrebări fără răspunsuri

Indiferent cum va fi soluționată această problemă, o tabără va fi mulțumită. Câteva întrebări sunt fără răspunsuri:

Dacă se știa din 2012 că numărul jucătorilor străini va fi redus la trei, de ce Știința Bacău și HC Odorhei au mai transferat handbaliști din afara țării?

FRH ar mai fi luat decizia de reducere a numărului de străini dacă Oltchim ar fi câștigat Liga Campionilor și ar fi decis să-și păstreze lotul și pentru sezonul 2013-2014?

Dacă handbaliștii străini vor da în judecată cluburile care încearcă să le rezilieze contractele, cine plătește?

Se va vorbi despre Tribunalul de Arbitraj Sportiv și în handbal, având în vedere că, prin această decizie, jucătorilor comunitari le este îngrădit dreptul la muncă într-o țără din Uniunea Europeană?

 

Sursa foto: www.mojacrvenazvezda.netSârbul Damjan Blecic (foto), jucător care în trecut a evoluat la Steaua Roșie, Goppingen, Silkeborg și Creteil, a semnat un contract cu HC Odorhei începând din această vară

 

 

 

Publicat: 01 07. 2013, 14:24
Actualizat: 01 07. 2013, 14:25