Federația Română de Handbal a declinat oferta echipei SCM Rm. Vâlcea de a organiza turneul Final Four al Cupei României. Variantele vehiculate
Cu 10 zile înainte de disputarea turneului Final Four al Cupei României la handbal feminin, locația încă nu a fost stabilită. După Măgura Cisnădie și CSM București, HC Zalău a renunțat la ideea de a organiza întrecerea din 20-21 aprilie. Într-un final, FRH a refuzat și oferta depusă de SCM Rm. Vâlcea! În aceste condiții, turneul se va desfășura pe teren neutru.
Liderul Ligii Naționale de handbal feminin acceptase multe dintre condițiile impuse de FRH, mai puțin plata cazării pentru echipele participante. Ar fi fost de acord să plătească masa, casă pentru toate cele patru formații (2 zile, nu 3 cum a impus federația!), dar nu a găsit un sponsor pentru a suporta aceste cheltuieli, dupa cum a sustinut presedintele clubului, Florin Verigeanu. Pe lângă condițiile de cazare și masă, a Federația a impus faptul ca deține toate drepturile de marketing și se va ocupă de vânzarea biletelor.
În aceste condiții, gazda ar trebui anunțată în perioada imediat următoare. Două variante sunt vehiculate în acest momemt, Brașov și … Sala „Polivalentă” din București, acolo unde joacă, de regulă, CSM București meciurile de pe teren propriu. Toate cheltuielile, inclusiv, diplome și medalii, vor fi împărțite la cele patru cluburi.