Federația Română de Handbal a dictat sancțiunile după incidentele de la partida HCDS Constanța – Dinamo București. Un posibil meci al finalei mari s-ar putea juca fără spectatori!
Comisia de Disciplină a FR de Handbal a analizat, marți seară, incidentele consemnate la partida dintre HC Dobrogea Sud Constanța și Dinamo București (scor 27-25), meci din semifinalele Ligii Zimbrilor întrerupt în minutul 59 după intervenția forțelor de ordine în sectorul galeriei oaspete. Conform deciziilor adoptate, echipa pregătită de Aihan Omer va juca următorul meci de pe teren propriu fără spectatori. Acel joc ar putea fi și în finala mare. Mai mult, acel meci ar putea fi și cel în care s-ar putea decerna trofeul! În același timp, Comisia de Disciplină i-a aplicat o amendă și clubului Dinamo pentru „scandal și comportare necivilizată a suporterilor clubului”.
„Având în vedere evenimentele petrecute în tribună în timpul jocului la partida mai sus menționată, Comisia reține:
În urma analizei video, a raportului suplimentar întocmit de observatorul jocului, Bejinariu Gheorghe, a raportului arbitrilor delegați la joc, a planului de acțiune al firmei de pază, a raportului de eveniment întocmit de firma de pază, a punctelor de vedere a AHC Dobrogea Sud și Dinamo București, precum și al Jandarmeriei Constanța, Comisia constată că au fost grave nereguli în asigurarea măsurilor de ordine și securitate al clubului organizator (AHC Dobrogea Sud), cât și manifestări scandaloase din partea galeriei echipei vizitatoare (Dinamo București), Comisia hotărăște:
Sancționarea echipei AHC Dobrogea Sud cu penalitate 3.000 lei (trei mii lei), termen de achitare 12.05.2017 și organizarea unui joc oficial pe teren propriu fără spectatori începând cu 03.05.2017, conform Art. 25,1, literele b) și c)
Sancționarea echipei CS Dinamo București cu penalitate 2.000 lei (două mii lei), termen de achitare 12.05.2017, conform Art. 34.5, lit. a), cu aplicarea Art. 13.2 pentru scandal și comportare necivilizată a suporterilor clubului mai sus menționat”, se arată în comunicatul oficial postat pe site-ul oficial al FRH.
Comisia de Disciplină a luat decizii și în cazul celor trei jucători descalificați în timpul partidei, Zoran Nikolic (Constanța), Alirezza Mousavi și Liviu Mironescu. Dintre aceștia, doar ultimul „plătește” cu o etapă de suspendare, pe care o va ispăși la semifinala Cupei României cu CSM București.
„În legătură cu jocul HC Dobrogea Sud Constanța și Dinamo București, disputat în data de 26.04.2017 la Constanța, LNM, Comisia hotărăște:
Sancționarea sportivului Nikolic Zoran de la echipa AHC Dobrogea Sud cu penalitate de 500 lei (cinci sute lei), termen de achitare 12.05.2017, conform Art. 50.1, lit. b) pentru abatere grosolană față de adversar (Regula 8.5 – 8.6)
Sancționarea sportivului Mousani Alirezza de la echipa Dinamo București cu penalitate de 500 lei (cinci sute lei), termen de achitare 12.05.2017, conform Art. 50.1, lit. b) pentru abatere grosolană față de adversar
Sancționarea sportivului Mironescu Liviu de la echipa Dinamo București cu 1 (UNA). Etapă suspendare începând cu data de 03.05.2017, conform Art. 50.1, lit. c) pentru comportare nesportivă grosolană (lovirea adversarului fără minge)”, se specifică în comunicat.
În total, Comisia de Disciplină a acordat amenzi în valoare de 6.000 de lei după partida Constanța – Dinamo. Cele două formații se află la egalitate într-una din cele două semifinale, meciul decisiv urmând să se desfășoare în Sala Dinamo după turneul Final 4 al Cupei României din 13-14 mai.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?