Federația Română de Handbal, reacție neașteptată după rușinea cu Danemarca: face o analiză tehnico-tactică în comunicatul oficial!
Federația Română de Handbal a avut o reacție neașteptată după rușinea cu Danemarca, înregistrată marți seară la Campionatul Mondial de handbal feminin, competiție care se desfășoară în această perioadă în această țară, Suedia și Norvegia.
Jucătoarele pregătite de Florentin Pera au fost învinse cu scorul de 39-23, un rezultat mai drastic față de cel așteptat de mai toată lumea, în condițiile în care era oricum destul de clar că diferența de valoare în favoarea nordicelor era una semnificativă.
Federația Română de Handbal a intrat în detalii tactice după înfrângerea aspră cu Danemarca de la Campionatul Mondial
În acest context, reacția venită din partea Federației Române de Handbal poate fi catalogată într-o oarecare măsură drept surprinzătoare, întrucât, pe lângă mesajul de mobilizare care era destul de previzibil, s-a încercat pe scurt și o analiză tehnico-tactică a partidei de marți seară.
„Mulțumim suporterilor inimoși, care ne-au încurajat până la finalul unui meci încheiat cu scorul de 39-23 pentru Danemarca, într-o sală arhiplină. Ne regrupăm și strângem rândurile pentru a ne ridica împreună spre obiectivul pe care ni l-am propus.
Vom căuta să identificăm greșelile și să le eliminăm, atât în atac, îndeosebi în situațiile 1 la 1, cât și în apărare, refăcând forța unui bloc compact și rezistent. Atitudinea din meciul cu Serbia este un exemplu că putem juca în viteză, eficient și spectaculos”, a transmis FRH prin intermediul site-ului oficial.
Prima reacție oferită de selecționerul Florentin Pera după eșecul de marți seară
Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României a identificat și câteva aspecte pozitive în jocul prestat de „elevele” sale și, prin prisma aceasta, s-a arătat destul de optimist cu privire la parcursul ulterior de la acest turneu final.
Am încercat să schimbăm ceva în meci. În prima repriză am pierdut meciul. În a doua repriză am jucat cu tinere jucătoare. Am avut multe situații bune, dar de multe ori am și pierdut în situații bune.
Îmi pare rău pentru acest rezultat. Trebuie să ne mobilizăm și să luptăm. Am încredere în jucătoarele mele. Avem echipă bună și cred că putem juca mai bine decât atât”, a spus Florentin Pera.
La scurt timp după încheierea acestui meci, fostul mare handbalist Radu Voina a făcut în exclusivitate pentru ProSport o analiză a jocului prestat de „tricolore”: „Am văzut și noi ce înseamnă de fapt Campionatul Mondial. Am întâlnit o echipă foarte bună, la ea acasă. Din păcate, ne-am speriat de Danemarca! Am avut mari dificultăți în a marca și am dus lipsă de jucătoare care să arunce de la nouă metri. Și atunci ești obligat să riști mult și greșești. Totuși, 16 goluri parcă e cam mult. Au fost și multe greșeli personale”.