Federația, „somată” să vină cât mai repede cu o strategie de dezvoltare a handbalului. Altfel, „dacă vor să ajungem la nivelul Bulgariei, să meargă în continuare așa!” Dinamo vine cu o soluție

ASOLTANEI Mihai Alexandru (S), de la CS Dinamo, arunca la poarta in meciul de handbal masculin contra echipei GOG Svendborg din Liga Campionilor, disputat in sala Dinamo din Bucuresti, miercuri, 25 septembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE/MEDIAFAX FOTO

Dinamo București s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în play-off-ul Ligii Campionilor la handbal masculin, dar nu este sigură că ar putea să joace și în sezonul următor în această competiție, bineînțeles dacă va câștiga titlul. Trupa din Ștefan cel Mare nu este sigură nici dacă poate păstra actuala echipă, având în vedere criteriile de performanță impuse de Federația Română de Handbal pentru jucătorii străini.

Majoritatea echipelor care au jucători străini în lot „trăiesc” pe baza vechilor criterii, contractele încheiate în prima parte a anului 2018 fiind valabile și azi. Atunci, cluburile puteau legitima jucători din afara țării cu condiția să fi jucat în ultimii 2 ani la echipa națională sau să fi fost transferați din primele trei campionate ca valoare din Europa, conform Ranking-ului EHF. Între timp, criteriile s-au modificat. Cluburile mai pot aduce jucători străini (în afara primilor doi străini care nu au criterii), doar dacă s-au clasat în ultimii 2 ani în Top 10 la turneele finale cu echipele naționale sau au jucat în Final Four-ul Ligii Campionilor sau Cupei EHF (tot în ultimii 2 ani). Pentru handbalul masculin, pentru cluburile care au obiective și în cupele europene, „legea” în vigoare este o lovitură cruntă! Cel mai bun caz este Constanța în acest sezon, care nu a mai putut să-și facă o echipă competitivă și pentru cupele europene, din cauza noilor criterii, astfel că a fost eliminată încă din turul 2 preliminar în Cupa EHF.

Nicio formație nu-și permite să aducă jucători de la naționale precum Franța, Spania, Norvegia, Danemarca, Germania, Suedia, astfel că opțiunile au rămas foarte limitate. Iar mulți alți handbaliști străini care se află azi în loturi își vor încheia contractele la vară.

La sfârșitul săptămânii trecute, ProSport a prezentat povestea de succes a echipei Dinamo București în Liga Campionilor. Discuția cu Daniel Georgescu, omul care a alcătuit actuala formație care a ajuns la opt meciuri consecutive fără înfrângere în Liga Campionilor, s-a dus și către aceste criterii, pe care le-a catalogat „stupide”.

„Din cauza acestor criterii, în vară am fost în luptă cu Constanța, cu Turda, cu Steaua pentru anumiți jucători. Și pentru că avem fani, pentru că jucăm în Liga Campionilor, pentru că avem infrastructura, în momentul respectiv am avut un mare plus”, ne-a relatat fostul vicepreședinte al FR de Handbal, care a continuat: „Depindem de federație foarte mult și nu-i înțeleg. La ora actuala, ei spun că vom merge pe aceleași principii și din sezonul următor. Ce nu pricep eu, astă-vară au încercat să bage trei jucători fără criterii, nu s-a reușit. Nu a trecut dintr-un singur motiv, că au vrut să le bage de azi pe mâine, majoritatea cluburilor își făcuseră deja echipele. Ce nu înțelege federația, faptul că proiectele mari nu se fac de pe o zi pe alta. Și atunci, ar trebui de acum să stabilească ce se va întâmpla în vară. Noi, dar și alte echipe ne facem loturile în funcție de regulile federației și în funcție de bugetele pe care le avem. Ori mie dacă îmi spune în luna mai sau iunie că schimbă regulile și dau drumul la sportivi nelimitați sau mai știu eu ce, ce vom lua de pe piață? Ce a mai rămas! Strategiile se fac pe termen lung”.

„Multă lume mă întreabă de ce nu avem jucători români. Credeți-mă că astă vară am umblat după jucători români. Vin și au pretenții exagerate”

Daniel Georgescu a spus cât se poate de clar, „dacă rămân aceleași criterii, noi vom avea probleme foarte mari de a menține echipa!”. Oficialul a și motivat: „Pentru că s-au stabilit niște criterii absurde, atât din punct de vedere financiar, cât și al selecției. Îmi restricționezi aria de ofertă, iar cererea este foarte mare pentru că toți de ducem pe aceeași jucători. În momentul respectiv cresc prețurile artificial. Asta se întâmplă și cu jucătorii români. Multă lume mă întreabă de ce nu avem jucători români. Credeți-mă că astă vară am umblat după jucători români. Vin și au pretenții exagerate, iar când pretențiile lor versus ce oferă sunt mult mai puțin eficiente față de ce pot să aduc de afară, normal că te reorietezi”.

Daniel Georgescu a precizat apoi că toate cluburile își văd de interes, în funcție de buget și de ce obiective își propun: „Federația trebuie să facă în așa fel încât să avem aria mare de selecție, să avem jucători români de valoare. Dacă scoatem la ora actuala jucătorii străini din campionat și aducem jucători din liga a doua, nici nu facem 14 echipe. Asta este problema! Dacă vor să ajungem la nivelul Bulgariei, să meargă în continuare așa. Deocamdată, echipele de club mai țin steagul sus în handbalul masculin și se mai vorbește despre România și în Europa, iar tu vrei să le termini și pe astea”.

„Rușii nu au aria de selecție de 112 jucători, sârbii nu au această arie, Belarus, Macedonia la fel. Și uite că aceste echipe sunt la turneele finale și noi stăm acasă”

Fostul vicepreședinte al FR de Handbal vine și cu o soluție, cu care consideră că va ajuta atât cluburile, dar și echipele naționale: „Federația trebuie să ne spună odată pentru totdeauna ce vrea în viitor. Din punctul meu de vedere, să se dea voie la oricât de mulți străini în lot, dar nu la mai mult de opt pe foaia de joc. Rămân opt locuri pentru jucătorii români, înmulțit cu 14 echipe ajungem la cel puțin 112 jucători în fiecare etapă numai în Liga Națională. Aria de selecție este suficientă pentru loturile naționale. Rușii nu au aria de selecție de 112 jucători, sârbii nu au această arie, Belarus, Macedonia la fel. Și uite că aceste echipe sunt la turneele finale și noi stăm acasă. Ar fi un început, opt cu opt, ca să nu scădem nivelul echipelor de club și să crească și jucătorii români în niște cluburi puternice, după care putem să mai schimbăm și ajungem la 10 jucători români cu 6 străini, etc. Și mai am un exemplu. Îl avem pe Dima din propria pepinieră. El a stat lângă Descat, Negru, Asoltanei și doar antrenându-se a ajuns deja un jucător de nivel mediu în campionatul României. El poate juca titular acum la o echipă medie din Liga Națională, numai antrenându-se lângă jucători cu ștaif. Când faci o echipă de 8 cu 8 pe foaie, automat mai ai încă 2-3 în spate. Automat, aria de selecție pentru români este mai mare decât acei opt jucători de pe foaia de joc. Numai antrenându-se cu jucători de top și văzând mentalitatea, pentru că noi acolo avem o problemă, este deja un câștig. Și nouă la Dinamo ne-a fost foarte greu să implementăm anumite reguli, pentru că jucătorii români vin din spate de la juniori cu o mentalitate total greșită pentru sportul de performanță”.

Daniel Georgescu a întărit faptul că federație trebuie să vină rapid cu o strategie pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea handbalului românesc, altfel și acest sport va ajunge la fel ca altele, adică în anonimat. „În primul rând, pe termen scurt nu trebuie să ucidem rezultatele echipelor de club, sub nicio formă! Pentru că atunci se duce handbalul în cap. Luați istoria, sunt echipe mari de afară cărora le-a fost greu să ajungă aici, la cel mai înalt nivel. Dar odată ajungând aici, nu mai vor să plece. Mă refer în special la handbalul masculin. Nu vreau să jignesc sectorul feminin, dar ponderea în handbalul masculin, peste tot în lume, este 70 cu 30. În handbalul masculin se investește în 70% din țările care au potențial, în handbalul feminin sunt 4-5 țări în care se fac investiții. Restul sunt la nivel de amatori și au rezultate foarte bune la echipe naționale, pentru că imediat ce sportivii au scos capul, pleacă afară în acele țări în care se investește.

Apoi, pe termen mediu și lung trebuie să aducem copiii la centrele de copii și juniori. Trebuie dezvoltat foarte bine sistemul acolo, în colaborare cu Ministerul Educației, pentru că acum toată lumea vrea să facă carte, iar IT-ul este în floare. Trebuie să-i învățăm să vină și la sport. Toată lumea spune că nu mai vin copiii la sport. În Germania, în Danemarca există aceeași tehnologie, dar ei știu să-i aducă și la sport, știu să le ofere condiții. Deocamdată, în ultimii 5-6 ani în România nu a venit nimic din urmă de la Centrele Naționale. Noi am făcut Centre, se investesc bani de la stat, dar nu avem niciun rezultat. Să se facă o statistică, să ni se prezinte ce jucători au intrat de pe piață din acele școli în ultimii ani și câți au ajuns la echipele naționale. Dacă doar trec copii pe acolo și să zicem că au făcut sport și atât, credeți-mă că nu e benefic pentru handbal. Federația trebuie să stabilească foarte bine strategia și să nu o mai schimbe”.

În finalul discuției, Daniel Georgescu a revenit la subiectul inițial, actualele criterii de valoare. „Trebuie să așteptăm Campionatul European, Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial, să vedem ce jucători devin eligibili. O aberație și o prostie mai mare ca asta nu există, dar astea sunt regulile la noi!”, a tras concluzia Daniel Georgescu.

Citiți mâine în ProSport în ce condiții Dinamo ar putea prinde Liga Campionilor și în sezonul următor, chiar dacă România nu are echipă direct calificată. Competiția va fi puternic reformată din sezonul 2020-2021.

Publicat: 18 11. 2019, 13:18