Fetele de la CSM București și-au primit tricourile de campioane. Alin Petrache: „Vom mai aduce 1-2 jucătoare, dar le vom anunța între cele două meciuri din sferturi!”. Cine este campioana titlurilor în România din lotul CSMB

  • CSM București a învins CSM Bistrița cu 34-27 într-un meci din cadrul etapei a 23-a a Ligii Naționale de handbal feminin, cel mai important eveniment având însă loc după terminarea acestui joc. Jucătoarele, staff-ul tehnic și conducerea au intrat în posesia trofeului, medaliilor și tricourilor cuvenite echipei campioane. CSM București a cucerit titlul cu patru etape mai devreme, fiind la al treilea trofeu de acest gen din istoria clubului.

Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, a fost cel care a înmânat trofeul căpitanului echipei, Oana Manea. Pivotul echipei CSM București este handbalista în activitate cu cele mai multe titluri cucerite în România la senioare, 11 la număr. Opt au fost obținute cu Oltchim Rm. Vâlcea și alte trei cu CSM București, ultimele două în calitate de lider al formației.

„Chiar vorbeam cu Linnea (n.r. Torstensson) pe podium, i-am spus că sunt campioană la titluri în România din toată echipa. A fost poate cel mai ușor titlu câștigat, cu toate că la început după meciul pierdut cu Brăila ele se vedeau deja campioane. Mulți ne-aus spus că probabil ne-am luat nasul la purtare, dar acesta este sportul, mai și pierzi, mai și câștigi, drumul este lung până la final. Eu spun că am câștigat acest campionat detașat, avem multe puncte diferență de ocupanta locului 2”, a declarat Oana Manea.

La fel ca și Oana Manea, Aurelia Brădeanu este una din handbalistele din lotul CSM București care are foarte multe titluri în România, cucerite și cu alte două echipe, Oltchim în două perioade și Rapid. Practic, coordonatorului de joc i-ar fi mai ușor să contabilizeze anii în care nu a câștigat titlul de-a lungul carierei, întrucât și în anii petrecuți la Gyor a urcat, cu o singură excepție, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului: „Fiecare an a fost diferit, dar merităm acest titlu pentru că am muncit pentru el. Nu am ținut o evidență a trofeelor, chiar m-a întrebat cineva câte am câștigat, dar am suficient de multe. Fiecare titlu a fost important pentru mine și frumos în același timp”.

CSM București a început să facă legea în România, fiind la al treilea titlu consecutiv. Putem vorbi deja de o nouă eră în handbal, așa cum au fost, cele mai recente, cazurile echipelor Știința Bacău (anii 80) și Oltchim (anii 90 și 2007-2013). „Această echipă este clădită pentru confruntările din Liga Campionilor, dar ca să ajungi acolo trebuie să joci campionatul României. Cred că foarte multe echipe se vor întări pentru sezonul următor”, a susșinut Aurelian Roșca, antrenorul CSM București, aflat la al doilea titlu în calitate de antrenor principal, după unul obținut cu Oltchim.

„Este foarte important și acest titlu. Decernarea lui cu o săptămâna mai devreme decât manșa tur a sfertului de finală în Liga Campionilor cu Ferencvaros cred că e un lucru benefic pentru echipă, pentru fete. Eu spun că această bucurie, alături de cei 4.000 de copii pe care îi avem aproape, alături de copiii din Centru, le-a arătat și fetelor că munca lor nu este în van, ci înseamnă ceva, sunt un exemplu pentru societate, pentru toți copiii care doresc să devină ceea ce sunt ele azi”, a susținut Alin Petrache, directorul general al CSMB, care a vorbit și despre echipa din sezonul 2017-2018: „Cu siguranță că vom avea 1-2 noutăți, dar nu mai anunțăm nimic săptămâna viitoare, ci între cele două meciuri”.

„Acest trofeu este o reconfirmare a ceea ce facem de 3 ani de zile, a muncii depuse. Ne bucurăm pentru acest titlu și în același timp ne gândim cu speranță la meciul de vinerea viitoare. A fost cel mai ușor titlu de câștigat din cele trei, sincer nu mi-am pus niciodată problema că putem pierde, chiar după înfrângerea de la Brăila. Am suferit și acea înfrângere în tur pentru că întotdeauna când nu tratezi sportul cu seriozitate el te pedepsește. Ne obligă acest titlu la ce vrem să construim pentru anul viitor, mi-e greu să cred că putem pierde, dar în același timp mă bucură veștile pe care le aud de pe la Brăila, de la Brașov, pentru că vom avea un campionat mai puternic, ceea ce nu poate decât să ne bucure”, a afirmat Bogdan Vasiliu, șeful secției de handbal de la CSM București.

Partida cu CSM Bistrița a reprezentat și ultimul test oficial pentru CSM București înaintea partidei cu Ferencvaros din manșa tur a sferturilor Ligii Campionilor.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

 

Publicat: 30 03. 2017, 00:00
Actualizat: 30 03. 2017, 11:58