Fetele, de trei ori mai „calificate” decât băieții. Discrepanță majoră la nivel de performanțe în handbalul românesc

Redactor:
Marius Hutu
Fetele, de trei ori mai
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În ultimul deceniu, naționalele din handbalul masculin s-au calificat doar la 9 din cele 30 de turnee finale (Campionate Mondiale sau Europene), având un procentaj de 30%. În schimb, fetele (junioare, tineret, senioare) au participat la 24 din 28 de turnee finale
  • Atitudinea și interesul manifestat în cele două sectoare au făcut diferența între handbalul feminin românesc și cel masculin, susțin specialiștii. Nu trebuie omis însă și faptul că la nivel internațional, sectorul masculin este mult mai bine răspândit

Handbalul feminin și cel masculin funcționează sub aceeași federație, au aceeași șefi, în principiu sunt și aceeași bani, doar că rezultatele obținute pe plan internațional sunt diametral opuse. Puse în oglidă cele două sectoare al handbalului, discrepanța la nivel de performanță este majoră. România se mândrește cu naționala feminină, fiind luată în calcule mai la toate turneele finale. În schimb, reprezentativa masculină a „alunecat” în lumea a treia, a ajuns pe același palier cu Cipru, Luxemburg sau Marea Britanie. Pe cifre, diferența între handbalul feminin și cel masculin se prezintă cam așa: la o calificare a handbalului masculin, fetele reușesc în medie trei performanțe de acest gen (n.r. am luat în considerare toate cele trei paliere – juniori, tineret, seniori). În ultimul deceniu, handbalul feminin românesc a ajuns la 24 de Campionate Mondiale și Europene din 28 posibile, având un procentaj de 85%. În schimb, băieții s-au calificat doar la 9 turnee finale din 30 de posibilități, procentul reușitelor fiind de numai 30%. Dacă analiza ar fi și mai profundă, în sensul că s-ar lua în calcul și randamentul naționalelor la turneele finale, atunci prăpastia ar fi și mai mare.

De ce această diferență mare între handbalul feminin și cel masculin? ProSport a contactat câțiva oameni din fenomen pentru a evidenția aspectele care au creat diferențele. 

ATITUDINE
Fostul președinte al FRH, Cristian Gațu, este convinsă că o pondere importantă la obținerea rezultatelor este dată de atitudinea cu care se vine la echipele naționale. „Sunt jucători care nu vin cu inima deschisă la lot, naționala este tratată diferit față de echipa de club, la modul că se feresc să nu se accidenteze, unii se dau și bolnavi. Fetele sunt mai docile, mai ascultătoare, totul pleacă de la atitudine”, susține Cristian Gațu.

PREGĂ‚TIRE
Gheorghe Tadici, selecționerul echipei naționale feminine, scoate în evidență un alt aspect, volumul de muncă pe care fetele îl au în „bagaje”, dar și corpul de tehnicieni angrenați în acest sector: „Problema e simplă. La fete a fost și mai este o masă de antrenori care au muncit mult și bine, dispuși să lucreze și câte 10-12 ore pe zi. Fetele au acceptat mereu un volum de muncă susținut, cu câte 7-9 antrenamente pe săptămână. Iar volumul de muncă și intensitatea cresc valoarea unui jucător. Și la masculin au fost câțiva antrenori pasionați, dar fără supărare, s-au mulțumit cu puțin”.

NEGLIJENȚĂ‚
Alexandru Dedu, președintele Federației Română de Handbal, consideră că această discrepanță este dată și de modul cum a fost privit handbalul feminin în raport cu cel masculin în ultimii ani. „Fetele au fost mai conștiincioase, au fost cu mai puține semne de întrebare. Sectorul băieților a fost însă și neglijat”, a declarat Dedu.

BANI
Gațu este de părere că o altă problemă care diferențează, cel puțin naționalele de seniori, este cea a banilor. Partea financiară i-a dat bătăi de cap pe timpul mandatelor atunci când a stat de vorbă cu fiecare lot în parte. „Fetele când intră în teren nu se gândesc la bani. În schimb, băieții pun mai întâi problema banilor”, a punctat fostul șef al Federației Române de Handbal.

RĂ‚SPÂNDIRE
Oameni din handbal susțin că naționala feminină are un avantaj din start în fața celei masculine. La nivel internațional, handbalul masculin este mai bine răspândit decât cel al fetelor și implicit concurența este mai accerbă. Din acest motiv și sponsorii, banii, spectatorii sunt mai mulți în sectorul masculin. Handbal feminin de cea mai bună calitate se practică doar în câteva țări.  

„Pe viitor trebuie să pregătim și antrenori. Apoi, echipelor naționale de cadeți trebuie să li se asigure cât mai multe meciuri în compania unor viitori adversari. Numai așa poți să te evaluezi”
Alexandru Dedu, președinte FRH

„Ar trebui să se facă un sfat al înțelepților care să gândească, să analizeze ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani și să propună o strategie pentru viitor. La sfat ar trebui să participe câte 6-8 oameni din handbalul masculin, respectiv feminin, ancorați în realitatea handbalului, în niciun caz oameni de birou care au avut o influență total nefastă asupra sportului, au contribuit la decăderea lui”
Gheorghe Tadici, selecționer naționala feminină
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×