Rapid Bucureşti, CSM Bucureşti, SCM Rm. Vâlcea şi Măgura Cisnădie sunt în etapele decisive ale competiţiei. Pe 21 şi 22 mai, telespectatorii văd în direct semifinalele şi finala Cupei României la handbal feminin. Programul transmisiunilor, mai jos.
Final încins de campionat în handbalul feminin! Dacă în Liga Florilor duelul de la distanţă pentru titlu continuă între Rapid Bucureşti şi CSM Bucureşti, echipe despărţite doar de un singur punct, cu 3 etape înainte de final, în weekend, în direct la TVR 1 şi TVR 2, vom afla podiumul în Cupa României Fan Courier.
Astfel, în Sala Sporturilor din Mioveni se va disputa Final-four-ul Cupei României, care reuneşte 4 dintre primele 5 echipe din Liga Florilor: Rapid Bucureşti, CSM Bucureşti, SCM Rm. Vâlcea şi Măgura Cisnădie.
Telespectatorii vor putea vedea semifinalele, precum şi finala şi finala mică ale Cupei României la handbal feminin în direct la TVR 1 şi TVR 2 după următorul program:
Cupa României, semifinala 1: CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie – sâmbătă, 21 mai, ora 11.00, în direct la TVR 2
Cupa României, semifinala 2: SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid Bucureşti – sâmbătă, 21 mai, ora 15.30, în direct la TVR 1
Cupa României, finala mică – duminică, 22 mai, ora 11.00, în direct la TVR 2
Cupa României, FINALA – duminică, 22 mai, ora 15.30, în direct la TVR 1.
Cel mai tare meci din penultimul act al întrecerii este cel care opune echipele de pe locurile 3 respectiv 1 în Liga Florilor, SCM Rm. Vâlcea şi Rapid Bucureşti, formaţii care se vor întâlni într-o partidă decisivă şi în ultima etapă a campionatului intern.
Tot în cursul acestei săptămâni, telespectatorii pot urmări miercuri, 18 mai, ora 16.00 – în direct la TVR 2, meciul de handbal masculin dintre CSA Steaua Bucureşti – CS Minaur Baia Mare din etapa 26 a Ligii Zimbrilor, precum şi partida de handbal feminin Rapid Bucureşti – CS Gloria Bistriţa, din etapa 24 a Ligii Florilor – transmisă în direct la TVR 1, tot miercuri, de la ora 18.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER