Finala cu Viborg, la Polivalentă**

Oltchim va înfrunta în finala Champions League pe Viborg, echipa
Cristinei Vărzaru, care a trecut la pas de Larvik, 27-21 în tur și
26-27 în retur.

Tragerea la sorți pentru stablirea ordinii celor două manșe este
programată mâine, la Viena. Viborg a jucat și anul trecut finala,
cucerind trofeul în deplasare, la Veszprem. „Dacă Viborg a jucat în
deplasare, nu înseamnă că în următorul an joacă cu trofeul pe masă
în Danemarca. Se trage la sorți. Numai dacă Gyor ar fi fost în
finală, atunci ar fi disputat returul în deplasare. Criteriul
acesta se aplică numai echipelor care au jucat în ultimii trei ani
acasă în manșa retur. Se consideră că au avut avantaj”, ne-a
declarat vicepreședintele Petre Berbercaru.
Dacă ordinea meciurilor este încă nesigură, în schimb sigură este
manșa din România, la Polivalentă. Oltchim nu poate juca la Vâlcea,
întrucât sala nu corespunde din punct de vedere al capacității,
peste 3.000 de locuri. „Vor fi 6.000 de fani la București și sperăm
să fie aceeași atmosfera fantastică precum și la Vâlcea”, a
susținut Ionela Stanca.

Publicat: 19 04. 2010, 10:00
Actualizat: 19 04. 2010, 10:02