Echipele de handbal masculin UCM Reșița și CSU Bucovina Suceava au stabilit datele oficiale de joc ale turului și returului finalei Challenge Cup.Meciul tur se va disputa la Reșița, în 24 mai, de la ora 18.00, iar returul la Suceava, în 30 mai, de la ora 19.00.
Antrenorul echipei sucevene, Petru Ghervan, a declarat pentru MEDIAFAX că vor fi amplasate ecrane uriașe în centrul orașului, pentru ca fanii să poată urmări returul finalei. “Sala noastră are doar 397 de locuri. Vreo 30-40 de locuri vor fi atribuite presei, am convenit cu reșițenii să le dăm 60 de locuri pentru suporterii lor, deci nu mai rămân prea multe locuri pentru suporteri. Așa că, împreună cu autoritățile locale, s-a decis ca în fața Casei de Cultură din Suceava să fie creată o esplanadă, cu ecrane uriașe, pentru ca toți suporterii noștri să poată urmări meciul”.
În handbalul masculin românesc este prima finală de cupă europeană ce va fi disputată, după cea feminină de acum câteva sezoane dintre Rulmentul Brașov și Tomis Constanța.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER