Finală HCM Baia Mare – Brașov!** Cele două joacă miercuri, de la 17.00, pentru trofeul Cupei României
* Prin victoria din semifinale cu Brăila (scor 28-20), Corona a obținut dreptul de a participa în Cupa Cupelor
Finala din acest a Cupei României are o distribuție neașteptată, în condițiile în care între cele două echipe aflate la examenul esențial nu se regăsește Oltchim. Adică gruparea care nu a „iertat” nimic în ultimii șapte ani pe plan intern. Corona Brașov a îmbrăcat haina „revelației” și a dat lovitura în sferturi, eliminând campioană, iar aseară a făcut pasul și către ultimul act. Trupa Marianei Târcă a înfruntat pentru un loc în finală Dunărea Brăila, jocul având și o altă miză, calificarea în viitoarea ediție a Cupei Cupelor.
Cele două formații nu au prins loc de Europa prin Liga Națională, astfel că în meciul de aseară s-a „înghesuit” întregul sezon. Corona Brașov a prins aripi după succesul din urmă cu 24 de ore, astfel că raportul de forțe s-a înclinat în favoarea sa. A luat meciul pe cont propriu încă din prima repriză, Chiper, Țăcălie și Olariu, jucătoare decisive în partida cu Oltchim, fiind în prim-plan și în fața Brăilei. Brașovul s-a desprins încă după primele 30 de minute la 16-10, diferență suficientă pentru a-și asigura un meci liniștit în partea secundă (scor 28-20)
A doua finalistă a Cupei României este HCM Baia Mare, probabil cea mai constantă echipă din handbalul feminin în acest sezon. Melinda Geiger & Co au avut emoții doar vreo 40 de minute în fața CSM-ului București, timp în care adversara i-a ținut piept. Finalul le-a aparținut însă în totalitate, iar Baia Mare s-a impus cu 35-27.