Ședința Comisiei Tehnice, amânată deja o dată, s-a desfășurat ieri după-amiază online timp de trei ore în care s-a analizat raportul selecționerului Florentin Pera după Campionatul Mondial.
Toți cei 14 antrenori principali ai echipelor de prima ligă au fost convocați, doar 6 dintre ei au fost prezenți online, ceilalți delegând secunzii și, halucinant, chiar trei antrenori cu portarii.
Florentin Pera a dat un raport destul de vast, tema principală fiind pregătirea fizică deficitară, tricolorele cazând în partea secundă a meciurilor. Selecționerul a invocat problema ca venind de la cluburi, dar unii dintre tehnicieni l-au acuzat pe preparatorul fizic.
Nu s-a vorbit despre subiectul continuării angajamentului lui Florentin Pera, subiectul urmând a se discuta cu președintele Constantin Din și Consiliul de Administrație.
Florentin Pera dorește continuarea colaborării, în paralel cu munca de la Gloria Bistrița, dar nu se știe dacă va exista acordul din partea șefului FRH, în condițiile în care sistarea finanțării ANS dă mari bătăi de cap. Plus că e posibil ca Din să mizeze pe un selecționer străin, susțin surse ProSport.
Există voci împărțite despre continuarea colaborării cu Florentin Pera. Anumiți antrenori cred că ar trebui să se acorde credit actualului cuplu Pera – Burcea, alții cred că trebuie încercată o altă variantă.
„Adi Vasile a ieșit pe locul 12 și nu i s-a propus prelungirea, Burcea la fel, Ryde la fel. Ei au plecat, de ce ar rămâne Pera? Nu e corect, să plece și să vină un străin”, susțin unii dintre contestatarii lui Florentin Pera.
Este luată în calcul o schimbare la nivelul conducerii tehnice, dar este luată în calcul o nouă abordare, nu neapărat în privinţa staff-ului, ci o nouă abordare a staff-ului de pregătire a echipei naţionale. Intenţia este de a continua cu actualul actuala conducere a staff-ului tehnic, dar vom face o analiză într-adevăr, aşa cum se face de obicei Constantin Din, după Mondial
Federaţia Română de Handbal a anunţat, sâmbătă, că forul continental a decis amânarea luării unei decizii, privind atribuirea turneului final al CE feminin din 2026. Între candidate se află şi România.
”EHF a decis să amâne atribuirea organizării Campionatului European de handbal feminin din 2026 şi a invitat cele cinci ţări candidate, România, Cehia, Polonia, Slovacia şi Turcia la o nouă întâlnire la sediul EHF la mijlocul lunii februarie. Decizia va fi anunţată cu ocazia următoarei reuniri a Comitetului Executiv al EHF, în aprilie 2024”, a transmis, sâmbătă, FRH.
În schimb, la masculin, în cadrul conferinţei de presă de sâmbătă, de închidere a CE2024 masculin, au fost prezentate gazdele şi detaliile privind ediţia din 2026, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER