Florentin Pera, demis de la conducerea echipei HCM Roman! Tehnicianul a primit vestea în ziua în care își scotea soția din spital
Florentin Pera nu mai este antrenorul echipei HCM Roman, tehnicianul a fost demis în mod surprinzător după ce a ajuns în finala Cupei României, pierdută, scor 24-32, cu CSM București, însă echipa din Moldova a obținut a treia calificare consecutivă în cupele europene.
Demiterea antrenorului Florentin Pera de la conducerea echipei de handbal feminin HCM Roman s-a petrecut în mod surprinzător, raportat la performanțele din ultimul an. Tehnicianul a primit vestea cu puțin timp înainte să-și scoată soția din spital, care tocmai a născut.
„Colaborarea cu HCM Roman se încheie într-un moment în care obiectivele de performanță au fost realizate, prin calificare în al treilea an în cupele europene. Recunosc că în prima fază decizia clubului m-a suprins, în condițiile în care mai aveam un an de contract, însă sunt mulțumit că am reușit să mențin echipa la un nivel constant de performanțe, prin cele mai bune rezultate din istooria clublui. Aceste realizări nu le poate șterge nimeni, indiferent cât de mult se vrea acest lucru. Țin să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acești trei ani și, în special, fetelor care m-au susținut și au luptat pentru echipă, în ciuda tuturor problemelor care au fost în acest sezon. În acest moment, toată atenția este îndreptată către familie, iar în perioada următoare voi analiza lucrurile și din punct de vedere profesional”, a declarat Florentin Pera pentru ProSport.
Florentin Pera pleacă pe ușa din dos, în ciuda performanțelor pe care le-a avut, la fel cum s-a întâmplat cu jucătoarele Ada Moldovan, Luciana Marin sau Amelia Busuioceanu. Ultima a fost scoasă cu poliția din casă în momentul când a fost dată afară de la echipă.
Antrenorul a putut fi demis, în ciuda faptului că mai avea contract pe un sezon, pentru că HCM Roman va trece pe o altă entitate sportivă în această vară, urmând să funcționeze sub forma unui Club Sportiv Municipal.