Florentin Pera, după eșecul la scor cu Gyor: „Diferența e prea drastică!” Prima reacție în urma „șocului” cu campioana Europei
Campioana en-titre a României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de deţinătoarea Ligii Campionilor, Gyor ETO, scor 29-20 (10-6), în al treilea meci din grupa principală II a Ligii Campionilor.
- Rezultatul nu afectează cu nimic echipa SCM Rm. Vâlcea, în tentativa de a se califica în sferturile de finală. Un eșec cu Gyor a fost luat în calcul. Teoretic, fetele lui Florentin Pera ar mai avea nevoie de două puncte în următoarele trei partide pentru a-și atinge obiectivul.
- Gyor este prima formație care a reușit să marcheze 29 de goluri în acest sezon la Rm. Vâlcea.
SCM Rm. Vâlcea s-a lovit ca de un zid în partida cu Gyor, în Grupa 2 principală a Ligii Campionilor!
Florentin Pera spune că și-a avertizat jucătoarele asupra fortei adversarelor, dar crede că diferența e prea drastică
„Cred că din punct de vedere fizic nu am reuşit să ţinem ritmul Gyor-ului. Gyor are un lot foarte valoros, are două echipe, orice schimbare la ele nu se simte sub nicio formă. Vin cu prospeţime de pe bancă, aduc un plus de valoare în joc şi cred că acest lucru a contat în meciul de azi.
Ştiam de la început că sunt echipa care pleacă cu prima şansă, normal e să fie favorită, e campioana Europei, noi suntem în primul an.
Văzând că Gyor-ul a luat avantaj, am vrut să să rezolvăm faza de atac, am irosit multe mingi copilăreşti. Atunci când greşeşti cu echipe mari, e greu să le faci faţă. Asta le-am cerut înainte de meci, să joace cât mai exact în atac, cu mingi cât mai lungi, dar au apărut greşelile tehnice.
Diferenţa e prea drastică faţă de ce a fost în teren, dar desigur că la acest moment Gyor-ul e mai bună. Trebuie să fim realişti şi obiectivi. Suntem cu un pas în sferturi, putem visa şi acolo, nu se ştie niciodată”, a declarat antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea, Florentin Pera, la finalul meciului.
2013, 2014, 2017, 2018, 2019 sunt anii în care Gyor a câștigat EHF Champions League
SCM Rm. Vâlcea – Gyor 20-29 (6-10)
Batinovic, Ciucă, Dumanska; Băcăoanu, Badea, Da Silva 1, Elghaoui 7, Fernandez 2, Florica 3, Glibko 3, Gonzalez, Liscevic 1, Lopez 2, Norgaard 1, Trifunovic, Zamfirescu
Kiss, Leynaud; Amorim 5, Bodi, Brattset 2, Bulatovic, Edwige, Faluvegi 2, Fodor 4, Hansen 2, Knedlikova 1, Kristiansen 8, Kurtovic 1, Nze Minko 1, Oftedal 3, Puhalak.