Florentin Pera înaintea debutului echipei SCM Rm. Vâlcea în Liga Campionilor: „Am la dispoziție o echipă frumoasă, este capabilă să obțină rezultate peste așteptări”
Vâlcea revine în Liga Campionilor după 6 ani și așteaptă cu mare interes debutul, programat vineri, de la ora 18:30, în compania formației Bietigheim (Germania). În ciuda faptului că a fost cap de serie la tragerea la sorți, SCM a intrat în cea mai echilibrată grupă, cu Brest Bretagne și Buducnost, celelalte două formații.
Vâlcea are în lot handbaliste care au simțit gustul marelui succes în Liga Campionilor, precum Mireya Gonzalez, Elghaoui și Batinovic (au în palmares trofeul cu Gyor, respectiv Buducnost), dar și multe handbaliste care sunt la debutul în această competiție. Inclusiv pentru antrenorul Florentin Pera, partida cu Bietigheim înseamnă primul joc la acest nivel:
„Mi-am dorit enorm de mult să ajung la acest nivel, acum este timpul să și confirm. Am la dispoziție o echipă frumoasă, care a demonstrat că este capabilă să obțină rezultate în multe momente peste așteptări. Vreau să cred că și în Liga Campionilor fetele se vor mobiliza și vor face tot ce le stă în putință pentru a aduce cât mai multe bucurii minunaților noștru suporteri”.
În ultimul an, SCM Rm. Vâlcea a oferit meciuri spumoase cu CSM București, a și învins-o de trei ori. Se poate spune că s-a autodepășit, având în vedere cota jucătoarelor comparativ cu cele de la CSMB, și speră ca acest lucru se se întâmple și într-o grupă foarte tare în Liga Campionilor. „Cu singuranță ne dorim să avem un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor. Trebuie să luăm însă lucrurile pas cu pas. Este o grupă foarte echilibrată, este prea devreme să ne facem calcule, toate echipele sunt puternice”, a declarat Florentin Pera.
În vară, Vâlcea s-a întâlnit în meciuri de pregătire cu Brest Bretagne și Buducnost, fiind învinsă de acestea. „Suntem azi o cu totul altă echipă, la acel turneu nu am avut tot lotul la dispoziție. Mai mult decât atât, eram la început de drum, au fost foarte multe schimbări în lotul nostru. La capitolul omogenitate nu stăteam bine, dar treptat echipa a crescut, în mod special în faza de apărare, unde am arătat că avem forță, așa cum s-a văzut și în ultima partidă cu CSM București, când am primit 19 goluri. Eu sper să avem continuitate din acest punct de vedere, în faza de apărare să menținem aceeași unitate, aceeași agresivitate, să fim cât mai compacți. Noi și în sezonul trecut am câștigat campionatul pe faza de apărare. Iar în atac am convingerea că vom crește din ce în ce mai mult odată cu conturarea relațiilor de joc. Sunt speranțe că vom avea o echipă tot mai bine închegată”, a precizat Florentin Pera.
Pera: „Bietigheim este o echipă de luat în seamă, nu vom avea o misiune deloc ușoară”
Ultimul meci oficial pentru Vâlcea înaintea partidei cu campioana Germaniei a însemnat o victorie cu 20-19 în fața CSM București, astfel moralul la echipă este foarte bun. SCM speră să confirme acel rezultat și în partida de vineri seara trasnmisă pe DigiSport, Telekom Sport și Look TV.
„Bietigheim este un adversar puternic, are în componență opt straniere. Un punct forte al lor este omogenitatea. Joacă de 3-4 ani împreună, antrenorul (n.r. Albertsen) este din 2014 la ei. Au jucătoare din naționale puternice, trei sunt din echipa Olandei, au făcut și un tranfer bun pe pivot, Aardahl de la Byasen. Acum au doi pivoți foarte puternici, Schulze și Aardahl. Pe inter stânga au, de asemenea, două soluții foarte bune, Kudlacz și Naidzinavicius, din naționalale Poloniei și Germaniei. Au și talie, este o echipă de luat în seamă, nu vom avea o misiune deloc ușoară. Dar eu am convingerea că în atmosfera din Sala Traian putem să ne apropiem victoria, ceea ce ar însemna foarte mult pentru noi”, a concluzionat Florentin Pera.
SCM Rm. Vâlcea este prima reprezentantă a României care intră în competiție în Liga Campionilor în acest sezon. Duminică, echipa CSM București va evolua în deplasare cu Team Esbjerg în Grupa B.
- Cu o zi înainte, Vâlcea a primit vizita celebrului dirijor Russell McGregor de la Schonbrunn Palace din Viena.
Sursa foto: SCM Rm. Vâlcea – Handbal feminin / Facebook