Fostele jucătoare de la Oltchim, care au cucerit Cupa Cupelor in 2007, vin sâmbătă să susțină actuala echipă din Râmnicu Vâlcea la meciul cu Nykobing

SCM Rm. Vâlcea pregătește o festivitate atractivă cu ocazia manșei tur a sferurilor de finală ale EHF European League la handbal feminin, cu Nykobing Falster (Danemarca), meci programat sâmbătă, 18 martie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor Traian.

Fostele jucătoare de la Oltchim, care au cucerit Cupa Cupelor in 2007, vin sâmbătă să sustină actuala echipă din Râmnicu Vâlcea la meciul cu Nykobing

Conducătorii clubului SCM Rm. Vâlcea speră ca prezența în tribuna oficială a fostelor glorii de la Oltchim să dea un imbold echipei pregătită de Bent Dahl, care își propune să ajungă în premieră în Final Four-ul EHF European League.

Astfel, cu gândul la trecut, prezent și viitor, au invitat la meci jucătoarele, antrenorii și conducătorii de la Oltchim, care în 2007 au câștigat trofeul Cupei Cupelor.

Astfel, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău va premia în pauza jocului SCM – Nykobing echipa care a adus trofeul Cupei Cupelor în 2007. Vor fi omagiate jucătoare care au scris istorie în acel sezon, precum Luminița Dinu, Tereza Pâslaru, Steluța Luca, Narcisa Lecușanu, Ramona Farcău, Adriana Nechita, Adina Meiroșu, Valentina Ardean Elisei, Ionela Stanca, Oanea Manea, Valeria Motogna, Mihaela Tivadar, Roxana Gheorghe sau Iulia Pușcașu.

Antrenorii Gheorghe Tadici și Popa Seviștean și conducătorii clubului, Ioan Gavrilescu, Petre Berbecaru și Andrei Luca vor primi, de asemenea, plachete de merit pentru performanțele din 2007.

Florin Verigeanu: ”O motivație în plus pentru fete”

Șeful secției de handbal de la SCM, Florin Verigeanu speră ca prezența fostelor glorii să fie o motivație suplimentară pentru actualele jucătoare, care sunt la un pas de turneul final al EHF European League, care va fi găzduit de Graz, în 13/14 mai.

”La meciul de sâmbătă cu Nykobing vom avea și suporteri de lux, pe fostele jucătoare de la Oltchim, care au câștigat Cupa Cupelor în 2007.

Ele vor fi prezente la meci și vor susține echipa în tribunele Sălii Sporturilor Traian. La pauză, atât fostele jucătoare cât și staff-ul tehnic și administrativ vor fi premiați de primarul Mircia Gutău, pentru aportul adus la dezvoltarea și prestigiul handbalului românesc în Europa. Sperăm ca acest lucru va fi o motivație în plus pentru fetele noastre și astfel să obținem o victorie la o diferență care să ne dea cât de cât liniște pentru retur” a spus Florin Verigeanu.

Până la meciul cu danezele, SCM Rm. Vâlcea va juca marți, 14 martie, în Capitală, cu liderul CSM București, în etapa 18 de campionat. Partida va începe de la ora 17.30 și va fi transmisă în direct pe Pro Arena.

Finală de neuitat cu Byasen

Oltchim Râmnicu Vâlcea a câștigat Cupa Cupelor în 2007, după o dublă manșă în finală cu norvegiencele de la Byasen Trondheim. În tur, în Norvegia, echipa antrenată atunci de Gheorghe Tadici a câștigat cu 30-24, iar în returul de la Rm. Vâlcea a fost egal, 29-29. În acel sezon, Oltchim și-a adjudecat și SuperCupa Europei, turneu organizat la Vâlcea.

În finală, trupa lui Tadici le-a bătut pe rusoaicele de la Zvezda Zvenigorod, scor 23-19.

Biletele se pun în vânzare de joi

Biletele de acces pentru meciul SCM Rm. Vâlcea – Nykobing Falster se vor pune în vânzare joi, 16 martie, la casa de bilete de la Sala Sporturilor Traian. Programul casei de bilete este următotorul: joi și vineri între orele 11.00 – 15.00 și sâmbătă, începând cu ora 14.00.

Programul este valabil până la epuizarea biletelor. Prețul unui tichet de acces este de 30 lei.

Publicat: 13 03. 2023, 13:35