CSM București le-a învins pe danezele de la Midtjylland, 31-26, în grupele principale ale Ligii Campionilor, iar la final fanii au înconjurat-o pe Cristina Neagu în timp ce aceasta dădea declarații. Suporterii din Danemarca fost înconjurată de suporterii români care asistaseră la meci, dornici să se fotografieze cu cea mai bună handbalistă a lumii și să-i obțină autograful.
„A fost un meci foarte dificil în a doua repriză, când ne-au egalat. Am avut de atunci însă o perioadă foarte bună, am dat șase goluri fără să mai primim și acolo ne-am desprins. Am avut o mică să-i spunem cădere în repriza secundă. Helle (n.r. Thomsen) chiar ne avertizase că ele joacă bine în partea secundă. E bine însă că ne-am revenit și am reușit să ne impunem.
Ne simțim bine, dar toate meciurile sunt foarte grele. Cel mai important e că jucăm ca o echipă și e clar că etalăm un handbal total diferit față de prima fază a grupelor. Nici acum nu suntem în formă maximă și ne dorim să o atingem în mai, în Final Four.
Mă simt foarte bine de când am revenit acasă. Primesc foarte multă iubire din partea fanilor și mă simt norocoasă. Le mulțumesc fanilor care au fost și astăzi alături de noi”, a declarat Cristina Neagu pentru Telekom Sport, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER