FOTO Fiarele roșii!** Gyor ETO- Oltchim 25 – 25

Cu voci înfiorătoare și trepidații zguduitoare, infernul format
din 3.000 de inimi își arată colții concomitent cu intrarea
unguroaicelor la încălzire, în timp ce fetele în roșu sunt primite
cu ochii roșii de furie și otravă verde împrăștiată de multitudinea
de steaguri. Nu e de Paris, e din Györ, dar provoacă de regulă
senzații usturătoare, pentru că Oltchimul a simțit gustul
înfrângerii în trecut. Și l-a simțit prin toți porii, căzând pradă
de trei ori în ultimii trei ani agresivității gazdelor.

Nu e loc de nostalgie, maghiarele au prima minge, dar Pușcașu
țintește direct în suflet (0-1, min. 1) după un contraatac
fulgerător. Nu e timp de tatonare, pentru că primele cinci minute
sunt dedicate unei lupte unu la unu între două feline carpatine,
Iulia și Mica Brădeanu ținându-se scai una de alta (2-2. min. 5).
De pe cealaltă extremă sare în ajutor și pisica blândă care zgârie
rău, Ada Nechita (min. 6), dar urmează un interval inconsistent, cu
construcții greoaie la 9 m și angajări deficitare pe pivot.

Manea
face „tripla” și
intrăm cu
avantaj

Iese la rampă slovaca Mravikova de pe extremă, ascuțindu-și
ghearele în acțiuni succesive, 5-3 (min. 8), Paula parează
acrobatic și se reia o confruntare crâncenă și apăsătoare. Sângele
clocotește pe margine, unguroaicele se desprind la trei lungimi
(10-7, min. 18), grație unei defensive în care mușcă superromânca
cu pedigree austriac Simona Spiridon, dar începem să lovim! Rău
chiar! Și consecutiv pe deasupra (10-10, min. 21), iar repriza e
plină de surprize și de stele! Una dintre ele, Luca, le
„croșetează” pe unguroaice cu un gol magnific după o rotire a
brațului (12-12 min. 25), soțul Andrei își face cruce, Amorim e
prizoniera propriei neputințe, dar din cușcă evadează penetranta
Görbicz. Și-a lins rănile trei luni pe tușă, dar acum își fixează
poinieul (14-12, min. 27). Rar însă, pentru că terminăm prima
repriză în avantaj miraculos, după o triplă consecutivă cu Manea
punctând pe ultima secundă. (14-15, la pauză).

Îmblânzirea
„scorpiilor”

Debutul bun de repriză e doar o iluzie chinuitoare (14-17, min.
34), nu existăm pe inter dreapta, iar Gavrilescu urlă în diagonală
spre banca tehnică cât îl țin corzile vocale (17-17, min 38). Nu ne
vine să credem, dar se scurg 11 minute până la următoarea lovitură
tricoloră, Neagu (20-18, min. 45) declanșând renașterea, susținută
de vigilența lui Ungureanu și sclipirile Patriciei Vizitiu (21-20,
min. 48). Unguroaicele par lipsite de vlagă, iar energica Meiroșu,
gravidă în opt săptămâni, reinventează aruncarea pe la șold ,
punând umărul serios la avans (21-22, min. 50). Finalul e
halucinant, cu Vizitiu irezistibilă și cu o defensivă demnă de
trofeul Ligii Campionilor (23-24, min. 57), Oltchim reduce la
tăcere infernul, îmblânzind fiarele cu chip de păpuși. Și chiar se
joacă cu ele, scăpând printre degete victoria (24-25, min. 59), la
ultimul atac al gazdelor cu Amorim aducând de pe pivot un egal
(25-25) cu gust amar pentru gazde și dulce precum un succes pentru
vâlcence.

Oltchim nu ne-a surprins cu nimic. Mai degrabă ne-a surprins
jocul nostru slab

Simona Spiridon, pivot Györ


Cutia de
sardele!

Handbalul este acum religie la Györ, astfel că a patra prezență
consecutivă în semifinalele Ligii Campionilor, dar și un duel cu
marea rivală Oltchim au declanșat o adevărată isterie în oraș. La
meci s-a înregistrat un record de asistență, peste 3.000 de oameni,
în condițiile în care sala dispune doar de 1.000 de locuri pe
scaune!

De șase ani, Györ nu a pierdut niciun meci în campionat pe teren
propriu. Din 9 noiembrie 2008, de la meciul cu Ikast, campioana
Ungariei nu a cedat nici în Liga Campionilor, în partidele
disputate în „Cutia cu sardele fără ulei”, așa cum este poreclită
sala în care joacă de regulă formația maghiară. Arena, de 1.000 de
locuri pe scaune, mai modestă și decât autohtona Concordia din
Chiajna, este practic talisman pentru Brădeanu, Spiridon & Co.
Drept dovadă, deși cererea de bilete a fost imensă pentru partida
de aseară, iar în orașul înfrățit cu Brașovul există încă o sală cu
o capacitate dublă, Györ a preferat totuși să rămână pe loc.

Sala
poate susține peste 350.000 de kilograme

Gazdele s-au pus în gardă pentru a preîntâmpina orice catastrofă
la sală și, în condițiile în care au anticipat că spectatorii vor
sta claie peste grămadă, s-au apucat de… măsurat rezistența.
Concluzia? „În sală pot intra 3.500 de spectatori la o medie de 100
de kilograme”, au apreciat oficialii maghiari.

Biletul a ajuns la
100 de euro

Biletele pentru semifinala tur s-au epuizat cu multe zile
înainte. Pe ultima sută de metri, acestea mai puteau fi găsite doar
pe piața neagră, prețul ajungând și la 100 de euro. „A fost o
adevărată nebunie. Dacă se puneau în vânzare 7.000 de bilete, toate
s-ar fi vândut. Am fost sunat de o grămadă de prieteni din țară
pentru a le procura bilete, însă nici noi nu am mai putut obține
nimic în plus”, ne-a declarat Andi Spiridon, soțul pivotului de la
Györ.


Amintiri de
campioni

Gabi Szabo a urmă­rit îndeaproape cursa vâlcencelor spre
semifinale

Invitată la Györ de Astra Asigurări, unul dintre sponsorii
Oltchimului, vi­cele forului de atletism, Gabi Szabo, a fremătat la
ciocnirile „alchimistelor” cu unguroaicele, a jubilat la golurile
Ionelei sau a ridicat pumnul triumfător la paradele Paulei.

„Ai rămas neschimbată, parcă acum fugeai cu doi iepuri
(n.r. – colegi de antrenament) după tine la Sf. Gheorghe și mă
întrebam de unde ai atâta voință”,
o întâmpină antrenorul
Radu Voina în holul hotelului. „Era anul 2002, îmi aduc
aminte. Dar spuneți-mi cum sunt fetele… Felicitări pentru parcursul
de până acum, mereu vă urmăresc evoluția”
, returnează
Gabi, iar tehnicianul o introduce în atmosferă. Fostă colegă de lot
olimpic la Sydney cu Steluța Luca, Vali Beșe sau Ionela Stanca,
„Minunea blondă” imortalizează momente ale antrenamentului și
pentru că e implicată indirect în handbal și prin Iulia, nepoțica
sa de 15 ani care practică jocul cu mingea pe semicerc la
Bistrița.


Gravida Adina, ce
sacrificiu!

Însărcinată în opt săptămâni, Adina Meiroșu (foto) a evoluat mai
mult în repriza secundă, având un rol important în circulația
rapidă a mingilor. Gălățeanca a recepționat lovituri în stomac, în
plex, în gât și în piept, dând dovadă de un sacrificiu extrem
pentru o viitoare mămică.

Publicat: 12 04. 2010, 09:52
Actualizat: 12 04. 2010, 14:50