FOTO „Tancurile rusești”, dezmembrate la Vâlcea!** Oltchim – Volgograd 30-24!

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a
învins duminică, pe teren propriu, formația rusă Dinamo Volgograd,
scor 30-24 (16-9), în cel de-al doilea meci din grupa a II-a a
principală a Ligii Campionilor.

Primele minute au fost pline de greșeli, de ambele părți, și cu
doar trei goluri marcate (1-2, min. 8). Ramona Maier a adus
egalarea de la 7 metri, 2-2, după care Oltchim a trecut la
conducere pentru prima dată, 4-3 (min. 10). Apărarea vâlceană a
funcționat la parametri optimi, blocând schemele adverse și aducând
siguranță pentru Paula Ungureanu, care a închis poarta de câteva
ori (9-6, min. 16). Dinamo Volgograd nu a găsit soluții până la
pauză, înghesuind jocul la linia de 9 metri, însă fără succes în
fața defensivei vâlcene, 13-7 (min. 25) și 16-9, după 30 de
minute.

Partea a doua a confruntării a fost dominată tot de campioana
României, care a fost greu de oprit în faza ofensivă, în timp ce
apărarea a fost condusă excelent de Luca și Beșe. Dinamo a făcut
eforturi disperate să reducă diferența, dar i-a fost imposibil să
întoarcă soarta meciului (20-13, min. 40), mai ales că Oltchim a
avut de partea sa și peste 2000 de fani înfocați, care au aplaudat
minute în șir prima performanță a favoritelor pe teren propriu, în
grupa a II-a principală.

Marcatoare:

Oltchim – Neagu 5 goluri, Stanca 5, Vizitiu 5, Maier 4, Lecușanu
4, Pușcașu 3, Fiera 2, Manea 1, Beșe 1.

Dinamo – Levina 6 goluri, Grebenkina 5, Avdekova 4, Khmyrova 4,
Kochetova 3, Makeeva 2.

În prima partidă din grupa a II-a, campioana României a învins
în deplasare Hypo Viena, scor 31-26 (18-13).

Sâmbătă, pe teren propriu, Viborg HK a dispus de austricele de
la Hypo, cu 35-26. Oltchim își păstrează locul I în grupă, cu 4
puncte, urmată de Viborg HK, tot cu 4, Dinamo Volgograd și Hypo,
ambele cu 0 puncte.

În următoarea etapă din grupă, Dinamo Volgograd va primi vizia
celor de la Hypo Viena (în 20 februarie), în timp ce Oltchim va
juca pe teren propriu, cu campioana Europei, la care joacă și
Cristina Vărzaru, Viborg HK (21 februarie).

Primele două clasate în fiecare din cele două grupe principale
se vor califica în semifinalele Ligii Campionilor. Obiectivul
acestui sezon european pentru Oltchim este jucarea finalei
competiției, în care anul trecut s-a oprit în penultimul act.

Oltchim a rămas singura echipă de handbal feminin care
reprezintă România în cupele europene în acest sezon, după
eliminarea de duminică a formațiilor Știința HCM Baia Mare (Cupa
EHF) și Dunărea Brăila (Cupa Cupelor).

MEDIAFAX


Echipele de club din Rusia au impresionat mereu prin gabarit,
inclusiv în sectorul feminin. Dinamo Volgograd, adversara
Oltchimului de astăzi, din Liga Campionilor, nu face excepție,
chiar dacă din lot nu fac parte, spre exemplu, jucătoare gen
Polenova (n.r. – jucătoarea de doi metri de la Zvezda).

De vreo cinci ani, România nu reușește să treacă de naționala lui
Trefilov, Rusia reprezentând un adevărat complex. Regula nu s-a
extins însă și asupra echipelor de club, unde Oltchim le-a cam
venit de hac formațiilor din țara campioanei mondiale. În ultimii
trei ani, Vâlcea a câștigat duelurile directe atât cu tancurile din
Togliatti, cât și cu cele de lângă Moscova (n.r. – Zevigorod),
indiferent de numărul campioanelor mondiale pe care le-a aliniat.
La rând vin „mașinăriile” din Volgograd, Dinamo având, la rândul
ei, patru medaliate cu aur la CM din China (2009).

Regulă: Oltchim nu pierde acasă

„Tancurile” de la Volgograd impresionează prin eleganță, dar și
prin elanul dat de vârsta foarte fragedă, media echipei fiind în
jurul a 22 de ani. Interul Anna Kochetova (22 ani, foto) este
jucătoarea care dă cei mai mulți fiori. Motivele? 12 goluri
înscrise cu Viborg săptămâna trecută sau 12 goluri cu România, la
Cupa Mondială (2009). „Acum nu-mi place Kochetova. Când nu joacă
împotriva noastră, admir jocul ei, este o handbalistă foarte bună”,
ne-a declarat antrenorul Radu Voina.

Neînvinsă acasă în acest sezon de Champions League, dar și în fața
echipelor rusești în ultimii trei ani, Oltchim și-a propus să
rămână imbatabilă la Vâlcea. Miza este cât se poate de importantă,
un succes propulsând Vâlcea în postura de mare favorită la
calificarea în semifinale. În lot revine Narcisa Lecușanu,
refăcută, care i-ar putea lua locul ucrainencei Shymkute, jucătoare
lovită de o răceală puternică.


Dinamoviștii vin să joace un meci de totul sau
nimic, după eșecul cu Viborg. Au de partea lor tinerețea, dar asta
nu înseamnă tot

Radu Voina, antrenor Oltchim

Ne dorim să ne calificăm în semifinale. Sperăm întâi să câștigăm
acest meci, care e foarte important, apoi urmează și
Viborg

Narcisa Lecușanu, jucătoare Oltchim

Publicat: 14 02. 2010, 21:10
Actualizat: 14 02. 2010, 22:59