FR de Handbal pune secretar general un manager pe care l-a dat afară în urmă cu un an și jumătate! Andrei Nicolae Luca era considerat din tabăra pro Alexandru Dedu. SPECIAL

FR de Handbal, condusă de Constantin Din, se află pe un butoi de pulbere în aceste zile, fiind cele mai grele momente din istoria instituției.

I s-a sistat finanțarea, informație dezvăluită în premieră de ProSport vineri după-amiază, secretarul general Viorel Mazilu și-a prezentat demisia, selecționerul Xavi Pascual intenționează să plece, iar candidatura României pentru Euro 2026 la handbal feminin nu a fost încă acceptată.

FR de Handbal pune secretar general un om pe care l-a dat afară în urmă cu un an și jumătate! Andrei Nicolae Luca era considerat din tabăra pro Alexandru Dedu. SPECIAL

Singurul om rămas în barcă este Constantin Din, care încearcă în acest zile o mutare la vârf. Aducerea lui Andrei Nicolae Luca secretar general.

Luca, fost secretar federal la FRH, este una dintre puținele persoane din handbalul românesc care dețin diploma EHF de „European Handball Manager”, acestuia nu i-a mai fost prelungit contractul de colaborare cu FR Handbal, care expira la 31 octombrie 2022. Luca ocupa atunci funcția de secretar federal activități interne.

Același Andrei Nicolae Luca, om de încredere al vechii conduceri Dedu – Vărzaru, a fost dat afară de la FR Handbal în 2022 de chiar Constantin Din. Ulterior, după trei luni, a fost repus în funcție pentru a se ocupa de organizarea Euro 2023 de tineret de la Craiova.

Andrei Luca este un om muncitor, cu spirit organizatoric, dedicat activităților sale. Constantin Din mizează pe puterea de muncă a acestuia și speră ca discuția cu Elisabeta Lipă, șefa ANS, să deblocheze suma de 5 milioane de lei, necesară funcționării activității la FR de Handbal.

Luca este alături de președintele Constantin Din la Euro 2024 la masculin, unde a susținut candidatura României la organizarea Euro 2026 la fete. România și-a manifestat intenția de a organiza Euro 2026 la handbal feminin în țara noastră și părea o formalitate anunțul de sâmbătă. EHF a amânat însă să ia o decizie definitivă.

Ce spune Cristian Gațu despre scandalul de la FR de Handbal

Cristian Gațu, artizan al ultimei generații a României care câștiga Campionatul Mondial la handbal masculin în 1970, respectiv 1974, a transmis un mesaj devastator după anunțul că Xavi Pascual și-ar fi prezentat demisia de la cârma echipei naționale.

„Xavi Pascual n-a putut mai mult și pentru că n-a știut în ce se bagă, handbalul românesc nu mai este ce a fost. Nu vreau să zic prea multe, pentru că și eu am fost implicat în Federația Română de Handbal și n-aș vrea să ponegresc.

Nu e problema conducerii. El trebuia să știe, l-a informat multă lume, că în campionatul României marea majoritate sunt jucători străini, lucru cu care s-a confruntat la nivelul echipei naționale, pentru că jucătorii convocați la echipa națională nu jucau mereu la club!

N-am de ce să mă implic eu, dar trebuie să vorbiți cu domnul Din, să vedeți ce are de gând să facă la întâlnirea cu Pascual, văd că face de capul lui totul! Ar trebui să se sfătuiască cu cei care au trudit în Federația asta”, a declarat Cristian Gațu, pentru ProSport.

Publicat: 28 01. 2024, 11:00
Actualizat: 28 01. 2024, 11:04