Franța a mai făcut un pas pentru calificarea în semifinalele Campionatului Mondial, în fața unei echipe rănite a Islandei. Norvegia, pusă serios la muncă înaintea marelui derby cu Suedia. Situația în Main Round
Franța a disputat duminică seara unul dintre cele mai lejere partide de la actuala ediția a Campionatului Mondial, reușind să învingă Islanda cu 31-22, într-un meci din grupa principală 1. De la aceeași oră s-a jucat și Norvegia – Egipt 32-28, în MR2.
Campioana mondială a fost nevoită să alerge după egalare în aproape toate jocurile din prima fază a competiției, având un meci deloc facil inclusiv cu Coreea. Din momentul în care a intrat însă în grupele principale, Franța a apăsat pe accelerație, iar după ce nu i-a dat nicio șansă Spaniei (33-30), a surclasat reprezentativa Islandei cu 31-22.
Băieții lui Didier Dinart și-au făcut meciul ușor încă din debutul partidei. Islanda, fără principalele vedete Palmarsson și Gunnarsson, înlocuiți în echipă din motive medicale, nu a marcat gol în primele 12 minute, iar în această perioadă Franța s-a desprins la 6-0. Un avantaj suficient care să-i permită campioanei en-titre să evolueze liniștită și să ruleze tot lotul până la final.
Franța a încercat în același timp să câștige la o diferență cât mai importantă, astfel încât să poate intra în lupta pentru locul 1 la golaveraj, în cazul în care acest criteriu va conta într-o departajare cu Germania. După 60 de minute, Karabatic & Co s-au oprit la nouă goluri diferență. Tot azi, la Koln, Brazilia a produs marea surpriză, prin succesul cu 29-26 în fața Croației. Așadar, dacă Germania va câștiga luni în fața Croației, atunci se vor ști ambele semifinaliste cu o etapă mai devreme.
Clasament MR1: 1. Franța – 7p (4j), 2. Germania – 5p (3j), 3. Croația – 4p (3j), 4. Spania – 2p (3j), 5. Brazilia – 2p (3j), 6. Islanda – 0p (4j)
Într-un meci la Herning, Norvegia a avut probleme să câștige partida cu Egipt, 32-28, africanii reușind o altă evoluție foarte bună. Vicecampioana mondială s-a desprins decisiv abia spre final, motiv pentru care a stat cu jucătorii importanți în teren până în minutul 60. Rămâne de văzut cât va conta acest aspect în partida de mâine cu Suedia, de la ora 19:00, având în vedere că adversara a avut zi de pauză. Sagosen și Rod au marcat câte 10 goluri. În cazul în care Suedia va câștiga derby-ul nordic, atunci se vor cunoaște cele două semifinaliste și din MR2. Tot azi, Ungaria a învins Tunisia cu 26-21 și a făcut un pas mare pentru calificarea în turneele preolimpice.
Clasament MR2: 1. Danemarca – 6p (3j), 2. Suedia – 6p (3j), 3. Norvegia – 4p (3j), 4. Ungaria – 3p (4j), 5. Egipt – 1p (3j), 6. Tunisia – 0p (3j)
Sursa foto: IHF