La mai puțin de 24 de ore de discursul președintelui Emmanuel Macron, care a decis prelungirea stării de carantină totală în Franța până în 11 mai, conducerea Ligii Naționale de Handbal Masculin (LNH) a a hotărât să pună punct final sezonului 2019-2020. Decizia a fost luată azi, după o ședință care a avut loc prin videoconferință.
Francezii au decis să înghețe clasamentul la sfârșitul etapei a 18-a, cu șase runde mai devreme, așadar, după disputarea a 75% din jocuri. PSG a fost desemnată campioana Franței, așadar, va avea dreptul să reprezinte națiunea în Liga Campionilor. Parizienii aveau un avans de șase puncte.
Nantes, Nimes, Montpellier și Toulouse au locurile asigurate pentru viitoarea ediție a Cupei EHF, cu mențiunea că prima dintre acestea va solicita, foarte probabil, un wildcard pentru Liga Campionilor. Franța ocupă locul 1 în ierarhia EHF pentru sezonul 2020-2021, pe baza căreia se obține dreptul de participare în cupele europene. Astfel, are dreptul să înscrie cinci echipe, una în Liga Campionilor și patru în Cupa EHF.
Aceasta nu este singura măsură adoptată de LNH. Totodată, s-a decis ca în acest sezon să nu retrogradeze nimeni, astfel că viitorul sezon se va desfășura cu 16 echipe la start. Au promovat Cesson-Rennes și Limoges.
Dacă la masculin sezonul s-a încheiat, la feminin nu s-a luat deocamdată o decizie. Brest și Metz sunt la egalitate cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat.
FEMININ
MASCULIN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER