Franța s-a impus în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania, scor 23-21 (11-10) cu Norvegia. Este prima victorie a Franței în fața nordicelor la Campionatele Mondiale.
Franța și Norvegia au oferit o finală densă, cu un ritm fantastic, demnă de un meci pentru medaliile de aur. Elevele lui Olivier Krumbholz au început mai bine, cu 2-0 (după două parade ale lui Amandine Leynaud). Christensen și Mork au readus Norvegia în joc cu patru goluri consecutive (2-4) și mai apoi la avantaj de trei goluri la jumătatea primei reprize: 4-7.
Amandine Leynaud a făcut însă minuni în poarta Franței, neputând fi învinsă nici măcar de la 7 metri, iar trupa din Hexagon a egalat, 9-9 (min. 21) și a intrat în avantaj la pauză: 11-10.
La reluare, tot Franța a fost mai inspirată, iar avansul a crescut la trei goluri (și a rămas la acel nivel 9-10 minute): 13-10, 14-11, 15-12. Cu Loke bine înfiptă pe semicerc, Norvegia a recuperat însă gol după gol, a egalat, 16-16 (min. 42) și a trecut în avantaj, 17-18 (min. 48).
Din acel moment s-a jucat pe muchie, iar soarta meciului a fost decisă de apărarea fantastică a Franței și de golurile decisive ale lui Alison Pineau. Norvegia a găsit greu culoare spre poartă, iar ce a trecut a fost parat de Leynaud. Franța a câștigat pentru că a arătat ca o echipă, în timp ce Norvegia a strălucit prin câteva vedete.
Franța s-a impus cu 23-21 și a sărbătorit al doilea titlu mondial din istorie după cel din 2003.
Marcatoare: Ayglon 2, Dembele 1, Flippes 1, Houette 4, Konor 2, Lacrabere 2, Landre 3, Niakate 1, Nze Minko 3, Pineau 4 / Brattset 1, Kristiansen 6, Loke 4, Mork 8, Oftedal 1, Solberg 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER