Naționala masculină va susține duminică, de la ora 19:00, ultimul meci din calificările pentru Euro 2020, în compania Franței. Jocul de la Nantes va fi mai degrabă unul de palmares, având în vedere că România a ratat deja calificarea. După meciul cu Portugalia de joi (19-24 la București) și înaintea confruntării cu Franța, Manuel Montoya a vorbit despre viitorul lui la prima reprezentativă.
Întrebat dacă va renunța la echipa României după ratarea calificării, antrenorul spaniol a răspuns: „Totul depinde de federație. Am ajuns aici pentru că federația m-a sunat. Am ajuns aici în septembrie, nu am avut foarte mult timp la dispoziție pentru a lucra cu jucătorii, dar am știut această situație. Obiectivul a fost să ne calificăm la Campionatul European, nu am reușit. Nu este prima dată când România nu se califică, treaba mea este însă să fac totul pentru a readuce echipa națională în top. Îmi asum responsabilatea, pentru mine nu este o problemă dacă federația vrea să schimbe, sunt profesionist. Dar dacă federația va dori însă să continuăm, voi rămâne. Decizia este la federație”.
Manuel Montoya a dezvăluit că la niciun meci nu a avut echipa completă, iar la ultima confruntare cu Portugalia a avut nu mai puțin de 11 jucători absenți, dintre cei pe care îi pusese pe lista inițială. Totodată, antrenorul spaniol a precizat că unii handbaliști i-au spus că nu pot veni la stagiul de pregătire din decembrie – ianuarie, dar ar fi disponibili pentru meciurile care vor urma: „Am lucrat spre exemplu în decembrie și în ianuarie. Au fost unii jucători accidentați, Șimi este acum aici. Pentru mine nu este o problemă, el este aici. Dar au fost unii jucători care mi-au spus că pot conta pe ei la meciuri, dar nu și la antrenamentele de atunci. Nu vreau astfel de jucători în echipă. Ca și antrenor, îmi doresc să construiesc o echipă puternică. Am regulile mele, am vorbit cu federația, i-am explicat, aceasta este situația la lot. Dacă federația nu este de acord cu asta, decide să schime, sunt profesionist. Sunt total responsabil pentru rezultate, dar este foarte dificil să ne reîntoarcem în top”.
Alexandru Șimicu, reîntors la lot, încă mai crede într-un viitor frumos al echipei naționale. „Cu siguranță cred în performanță, cred în echipă, Dacă nu credeam, sincer nu aș mai fi revenit la. A fost sfârșit de campionat, am avut și o perioadă grea, dar dacă am venit aici, înseamnă că mai cred în ideea de a face mare performanță la echipa națională. Este adevărat, lipsesc câțiva jucători, ne lipsește experiența. Jucătorilor români le lipsesc meciurile tari. Să iasă afară, să joace în campionate mai puternice sau să joace mai sus cu cluburile în cupele europene”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER