Franța și Croația, primele echipe calificate în grupele principale ale CM din Suedia

Naționalele de handbal masculin ale Franței și Croației sunt
primele echipe calificate în grupele principale, la Campionatul
Mondial din Croația, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, în
faza preliminară.

Campioana europeană, mondială și olimpică, Franța, și-a asigurat
calificarea, indiferent de ultimele rezultate pe care le va obține
în grupa A preliminară, al cărei lider este. Vicecampioana mondială
Croația a făcut și ea pasul în grupele principale, din grupa C
preliminară, în care se află și România.

Alte patru echipe, Suedia, Spania, Islanda și Danemarca, mai au
nevoie de un singur punct din ultimele două partide din grupele
preliminare, pentru a-și asigura calificarea mai departe.

La rândul său, România mai are o singură șansă de a prinde locul
trei în grupa C, calificant mai departe, după cele trei înfrângeri
consecutive. Tricolorii sunt obligați să învingă Australia
(miercuri, ora 21.30) și Serbia (joi, 21.30), pe ultima la minimum
două goluri, însă numai în condițiile în care sârbii ar pierde
disputa de miercuri, cu Croația.

Marți sunt programate meciuri doar în grupele B și D, astfel:

Grupa B: Japonia-Ungaria, Norvegia-Brazilia, Austria-Islanda

Grupa D: Chile-Slovacia, Coreea de Sud-Polonia,
Suedia-Argentina.

Primele trei clasate din fiecare grupă se califică mai departe,
acesta fiind și obiectivul naționalei României, la CM din Suedia.
Meciurile din grupele principale vor începe în 22 ianuarie.

La ediția din 2009, „tricolorii” s-au clasat pe locul 15, după 14
ani de absență de la un turneu final de CM.

MEDIAFAX

Publicat: 18 01. 2011, 14:26
Actualizat: 18 01. 2011, 14:27