Handbalista Gabriella Juhasz va părăsi vicecampioana Rulmentul Brașov la finalul sezonului, după un an petrecut la echipa antrenată de Herbert Muller.
"Știu că acasă e cel mai bine, chiar dacă această criză financiară a atins toate țările. Sunt deschisă oricăror oferte, nu nepărat doar de acasă", a declarat Juhasz (24 de ani) presei din țara vecină.
Handbalista transferată vara trecută de la FTC Budapesta a avut o perioadă de inactivitate în timpul acestui sezon, din cauza unei accidentări, dar și-a revenit în partea a doua a campionatului. Juhasz a făcut și referiri la situația financiară a formației brașovene.
"Clubul are serioase probleme. Nu văd vreo șansă de îmbunătățire a situației, sponsorul fiind afectat serios de criza financiară. Este regretabil că am ratat calificarea în finala Cupei EHF. Conducerea a fost foarte furioasă, dar nu știu ce se mai aștepta de la noi și pe ce baze au fost supărați pe noi, având în vedere situația de la club", a mai afirmat Juhasz, în interviul acordat pentru handball.hu, citat de MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER