Gabriela Artene: „Ne vom juca șansa până la capăt!”

Antrenoarea Gabriela Artene a declarat, vineri, că echipa HC Oțelul Galați va face tot posibilul să-și valorifice la maxim șansele în meciul cu formația Larvik HK, campioana Norvegiei, din prima manșă a sferturile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin.

"Partida cu Buzăul a fost un test bun în vederea jocului din Cupa Cupelor. Am studiat Larvikul și mi-am făcut o idee despre jocul lor. Ne propunem să facem două jocuri foarte bune, să jucăm cum putem noi mai bine. Nu pot să dau un procent dar știu că merg să mă bat până la capăt. Avem șansa noastră și vom face tot posibilul să ne-o valorificăm la maxim", a declarat antrenoarea Gabriela Artene.

HC Oțelul Galați va juca duminică în deplasare cu Larvik HK, campioana Norvegiei, în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin. Nordicele au fost eliminate din Liga Campionilor de Oltchim Rm. Vâlcea și sunt cotate cu prima șansă la cucerirea trofeului.

Delegația gălățeană a ajuns la Oslo vineri, de unde și-a continuat drumul, încă 250 de km cu autocarul până în localitatea în care se va disputa partida. Partida tur va fi arbitrată de Lars Schaller-Sebastian Wutzler, ambii din Germania iar ca observator EHF va oficia finlandezul Kurt Roger Sjolund.

Celelalte meciuri din sferturi sunt : Gjerpen Handball (Norvegia) -Balonmano Parc Sagunto (Spania), Metz Handball (Franța) -FCK Handbold (Danemarca), TSV Bayer Leverkusen (Germania) -Levanger HK(Norvegia).

Mediafax

Publicat: 13 03. 2009, 18:55
Actualizat: 13 03. 2009, 18:56