‘Galacticele’ respiră după prima victorie în Rusia!** Oltchim așteaptă încă două victorii: „Cu Zvezda a fost cea mai mare presiune! Ne-am arătat valoarea”

Președintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că victoria de la Zvezda (26-23) a arătat nu doar valoarea jucătoarelor de la Oltchim, ci și caracterul lor.

„Meciul de astăzi s-a jucat sub cea mai mare presiune din acest sezon. A fost un meci în deplasare, am câștigat și am reușit să facem și o premieră: prima victorie în Rusia. Am mai avut un egal, dar aceasta e și mai prețioasă, e în fază superioară de Liga Campionilor. Fetele au arătat astăzi nu doar ce valoare reală au, ci și caracter. Rezultatul arată că Oltchim a început să joace la valoarea sa, iar de acum încolo, dacă nu apar probleme de sănătate, cred că echipa se va duce spre obiectiv. Cu certitudine a contat și faptul că am reușit să rezolvăm o parte din problemele financiare, au jucat și ele mai liniștite și au văzut că ne pasă cu adevărat. Nu am avut timp să discutăm și să mediem problemele cu cele patru jucătoare care au depus memorii, dar o vom face la revenirea echipei. Sunt și ele, ca toată echipa, conștiente că suntem aproape de performanță, iar noi vom face eforturi în continuare să le asigurăm tot ce trebuie pentru a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Petre Berbecaru, pentru MEDIAFAX, la finalul partidei câștigate de Oltchim, în deplasarea, de la Zvezda, cu 26-23.

În primele trei partide din grupă, Oltchim a cedat în fața unguroaicelor de la FTC Budapesta, cu 22-23, și a slovenelor de la Krim Ljubljana, cu 24-28, iar pe Zvezda a învins-o, cu 29-25.

Derbiul dintre primele două clasate în grupa 2, Krim (4 puncte)-FTC Budapesta (6), va avea loc duminică. Oltchim are 4 puncte și mai are de jucat meciurile cu FTC, în deplasare (9 martie) și cu Krim, pe teren propriu (17 martie).

Primele două clasate în fiecare grupă vor obține calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.

În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale, de Gyor ETO, formația care a pierdut ulterior trofeul, în fața celor de la Buducnost.

Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câștigarea Ligii Campionilor.

Mediafax

Publicat: 02 03. 2013, 17:18
Actualizat: 02 03. 2013, 17:23