Pe o tablă de șah, rolul de regină din echipa de cinci stele a Györului ar fi atribuit Anitei Görbicz. Handbalista cu un stil de joc kamikadze și execuții „explozive” poate juca oriunde în linia de nouă metri a campioanei maghiare, dar și în extrema stângă.
Vedeta de la Györ a fost caz de studiu pentru „chimiste” în ultimele zile, în condițiile în care din încheieturile mâinilor sale pleacă multe acțiuni de atac ale adversarei de duminică. „Anita Görbicz este o jucătoare ambițioasă, care dă totul într-un meci, indiferent cu cine joacă. Știe să-și pună în valoare și coechipierele din echipă, iar dacă prinde o zi mai proastă, jocul formației din Györ are de suferit. Se pregătește foarte bine mental înaintea fiecărei partide importante, în rest nu face nimic ieșit din comun”, o descrie Simona Gogârlă, care a evoluat trei ani în aceeași echipă cu Görbicz.
Din punct de vedere al personalității, Anita poate fi asimilată la prima vedere ca o persoană fițoasă. Trăsătură cu care nu este însă de acord antrenoarea Rapidului: „Dacă ajungi să o cunoști, Anita este un om extraordinar. În realitate este, de fapt, o fire foarte sensibilă, dispusă să te ajute în momentele dificile, așa cum a făcut-o și cu mine când am fost operată la Györ”. Cu cine din sportul românesc poate fi comparată Görbicz la nivel de popularitate? „Cu Hagi. Este foarte bine văzută în Ungaria”, răspunde prompt fostul inter stânga.
Görbicz a cerut pungi cu semințe! Simona Gogârlă, în prezent antrenoare la Rapid, și-a anunțat deja prezența la semifinala de la Vâlcea. „Voi ține cu Oltchim, dar merg să mă reîntâlnesc și cu Anita Görbicz. M-a sunat chiar luni (n.r. începutul acestei săptămâni) și mi-a spus că mă așteaptă la meci. Mi-a cerut să-i aduc și semințe, îi plac foarte mult”, a mai spus Gogârlă.
91 de goluri a marcat centrul formației Györ, fiind lider detașat în acest sezon în clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor
5,3 este media golurilor înscrise de Görbicz în cele nouă meciuri pe care le-a jucat împotriva Oltchimului de-a lungul timpului
Anita Görbicz a debutat la 15 ani în echipa de senioare de la Györ (1998) Vedeta maghiarilor s-a năcut la Veszprem, orașul care va găzdui semifinala retur dintre Oltchim și Györ
Görbicz a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2005. În palmaresul jucătoarei figurează și trei medalii la turneele finale: argint la CM 2003, bronz la CE 2004 și CM 2005 180 de mii de euro pe sezon câștigă Anita Görbicz la Györ. Hanbalista maghiară își rotunjește substanțial veniturile din contractele de publicitate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER