Gațu: „Cel mai probabil meciurile din semifinale și finală ale echipei Oltchim se vor juca la Romexpo”** De ce pică varianta Național Arena:

Președintele Federației Române de Hadbal, Cristian Gațu, a declarat, miercuri, că, în eventualitatea calificării, echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca semifinala și finala Ligii Campionilor pe un teren amenajat în cadrul Complexului Romexpo din București, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Din punct de vedere regulamentar numai la București se poate juca. Propunerea din ziare cu Arena Națională este exclusă și ea, este o aberație. Nu se poate amenaja pe un stadion de fotbal o structură pentru handbal. Nici nu este agreată o astfel de soluție de către Federația Europeană de Handbal. Au mai încercat danezii ceva asemănător dar, mă repet, nu este o soluție. Cel mai probabil meciurile din semifinale și finală se vor juca la Romexpo, acolo unde a fost și gala lui Bute. Deja i-am contactat pe cei de acolo și sunt sigur că vom reuși. Au făcut și o simulare și ne-au confirmat că amplasamentul va avea o capacitate de 14.000 de locuri. Prioritate vor avea spectatorii care vor veni de la Râmnicu Vâlcea. Rămâne doar ca fetele de la Vâlcea să ajungă în aceste faze ale competiției”, a spus Gațu.

Președintele grupării CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat, miercuri, că organizarea partidelor din semifinale și finală la Romexpo ar aduce venituri din bilete de trei ori mai mari decât la un meci disputat în sala de la Râmnicu Vâlcea. „Luni vom fi la București pentru a discuta cu cei responsabili de la Romexpo și pentru a face o simulare. Vom reuși să facem 14.000 de locuri. Normal că la un calcul simplu este de șapte ori mai mult față de Râmnicu Vâlcea, ca și bani. Practic însă nu va fi chiar așa, pentru că vom plăti o chirie. În plus sunt și cheltuieli legate de montarea suprafeței de joc. Oricum de două-trei ori mai mult față de ce am strânge la Râmnicu Vâlcea tot ar fi”, a explicat Berbecaru.

Oltchim va disputa meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor pe teren propriu, duminică, de la ora 18.00, cu Krim Ljubljana.

Mediafax

Publicat: 13 03. 2013, 13:34
Actualizat: 13 03. 2013, 13:35