Gațu face și desface
Cristian Gațu s-a compromis definitiv, girând modificarea sistemului competițional pentru un sezon deja încheiat. Deznodământul a nouă luni de lupte și tensiuni pe semicerc, în partea inferioară a clasamentului, a fost rectificat prin blat: adio griji, adio retrogradare!
Președintele FR de Handbal putea să suprime inițiativa, dar nu a făcut-o, din cel puțin trei motive: 1. Campanie electorală – își pregătește terenul pentru o nouă candidatură, deși spune că nu mai vrea un alt mandat; 2. Monedă de schimb – cluburile sunt mulse în interesul echipei naționale; 3. Masă de manevră – mai multe echipe, mai multe posibilități pentru cel care se ghidează pe principiul „dezbină și condu!“. Dovada implicării lui Gațu: președintele a înfierat, în plen, singurele persoane cu coloană vertebrală care au atras atenția asupra ilegalității deciziei: Marinescu și Paleu.
În handbal, numele regretatului Lucian Grigorescu e un etalon de onoare, stabilitate și disciplină. De numele lui Gațu vor rămâne legate haosul, colportările și arbitrajele dubioase.