Gațu: „Mai avem un pas, este o mare victorie!”
Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a
declarat, marți, pentru MEDIAFAX, după victoria din meciul cu
echipa Muntenegrului, scor 23-21, că reprezentativa României mai
are un singur pas de făcut pentru a ajunge în semifinalele
Campionatului European din Norvegia și Danemarca.
„Suntem fericiți, mai avem un pas. Am tot vorbit de pași
până acum, iată ca mai avem unul. Este o mare victorie, de moral,
fetele au trecut prin multe, dar au arătat că sunt o
echipă„, a spus Gațu.
Echipa națională de handbal feminin a României a învins, marți,
la Herning, reprezentativa similară a Muntenegrului, cu scorul de
23-21 (13-12), în cel de-al doilea meci din grupa principală I, la
Campionatul European din Danemarca și Norvegia.