Gațu: „Neagu și Vizitu vor deveni libere daca nu-și primes banii până pe 23 februarie!”
Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX că jucătoarele echipei Rulmentul, Cristina Neagu și Patricia Vizitiu, vor deveni libere de contract la 23 februarie, dacă gruparea brașoveană nu va achita restanțele salariale față de cele două sportive.
"Astăzi (n.r.- marți) a avut loc ședința în cadrul Comisiei de Soluționare a Memoriilor și, conform regulamentelor, se acordă un termen de păsuire până în 23 februarie pentru achitarea restanțelor către jucătoare. Dacă acest termen nu va fi respectat, cele două jucetoare vor deveni libere de contract", a declarat Gațu.
Mai multe jucătoare de la Rulmentul Brașov nu și-au primit salariile de câteva luni, iar Cristina Neagu și Patricia Vizitiu sunt singurele dintre acestea care au depus memorii la federația de handbal, în urmă cu aproximativ două săptămâni.