Gavrilescu: „Aș prefera ca Radu Voina să continue la Oltchim”
Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu a declarat miercuri,
pentru MEDIAFAX, că nu are ce să-i reproșeze antrenorului
Radu Voina și a subliniat că o decizie în privința continuării
acestuia la campioana României la handbal femin se va lua după o
ședință a Consililui de Administrație.
„Eu nu am ce să-i reproșez lui Radu Voina. Și-a îndeplinit
ambele obiective și, dacă ar fi doar după mine, aș prefera
continuitatea pe banca tehnică. Nu face bine imaginii unui club să
facă schimbări doar de dragul schimbării. Nu am avut o discuție
oficială cu Radu Voina, cel puțin nu eu. Avem un Consiliu de
Administrație, vom avea o discuție cu toții, nu se pune problema că
nu mai e dorit. Poate nici el nu dorește să mai continue, nu avem
încă date certe în această privință. Cât despre mine personal, dacă
am fi câștigat Liga Campionilor, m-aș fi retras imediat din funcția
de președinte. Așa, mă mai gândesc. Să văd dacă mă mai țin
balamalele încă un an, dar și ce lot reușim să facem și ce
obiective ne vom propune„, a afirmat Ioan
Gavrilescu.
Marți, Radu Voina a declarat că nu i s-a propus prelungirea
contractului și a lăsat să se înțeleagă că se va despărți de
gruparea olteană.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a obținut marți titlul de campioană a
României, pentru a 16-a oară în istorie, iar la finalul săptămânii
trecute a jucat finala Ligii Campionilor, pe care a pierdut-o în
fața danezelor de la Viborg HK. Handbalistele antrenate de Radu
Voina au obținut astfel cea mai mare performanță a unei echipe de
club din România, după 1989, când fotbaliștii de la Steaua
București jucau și pierdeau la rândul lor, finala Ligii
Campionilor.