Gavrilescu: „Ionela Gâlcă va veni la Vâlcea!”

Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, luni, că așteaptă o revenire la gruparea vâlceană a pivotului Ionela Gâlcă. "Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Așteptăm data de 22 iunie, atunci când Ionela va fi declarată jucătoare liberă. În proporție de 99 la sută cred că acest lucru se va întâmpla. Apoi, eu cred că Ionela va veni la Vâlcea, așa ne-a promis atunci când am discutat cu ea. Cred că este o handbalistă serioasă și își va ține promisiunea", a afirmat Gavrilescu.

Gavrilescu a menționat că Oltchim a întrerupt tratativele cu handbalistele din Rusia: "Este ultima dată când mai încercăm să aducem jucătoare din Rusia. Sunt neserioase și ele, și oficialii cluburilor. Când să semnăm mereu apare câte o problemă. Ba că s-au răzgândit președinții și nu le mai dau drumul. Ba s-au răzgândit ele că nu le lasă soții sau prietenii. Ba că vor cine știe ce în plus".

Nici turcoaica Zeliz Ozel nu va mai ajunge la Vâlcea în această pauză competițională. "Ea este cea mai neserioasă. Ne-a pus pe drumuri. Am fost după ea în Turcia, am fost după ea la Baia Mare. Ne-a promis apoi ne-a spus că s-a răzgândit", spune Gavrilescu.

Președintele de la Oltchim a explicat și de ce s-a ratat transferul Katarinei Bulatovic, de la Buducnost Podgorica: "Noi am făcut o ofertă, fata ar fi vrut să vină la Oltchim dar are contract până în 2011 și nu a primit acceptul din partea conducerii clubului. Noi am încercat, ne pare rău că nu am și reușit".

MEDIAFAX

Publicat: 15 06. 2009, 19:52
Actualizat: 15 06. 2009, 19:53