Președintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a declarat, duminică seară, că nu face o dramă după înfrângerea din meciul cu formația daneză Viborg, scor 28-34, din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, informează MEDIAFAX. Oficialul vâlcean a spus că este important că echipa și-a atins obiectivul în acest sezon, respectiv ajungerea între primele patru din Europa.
„Nu trebuie să dramatizăm. Important este că am ajuns între primele patru echipe din Europa, obiectiv pe care l-am și avut pentru acest sezon. Important este că am reușit să aducem la Sala Polivalentă Traian peste 3.000 de oameni și că spectatorii au făcut o atmosferă senzațională. Probabil parcursul nostru din Liga Campionilor se oprește în faza semifinală. Vom trage linie și o vom lua de la capăt în sezonul viitor. Vom vedea pe ce lot ne vom baza, vom vedea care va fi obiectivul„, a spus Gavrilescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER