Generația Rio 2016:** naționala feminină de handbal pleacă azi în Serbia, pentru CE, primul turneu final în drumul spre JO

Generația Rio 2016:** naționala feminină de handbal pleacă azi în Serbia, pentru CE, primul turneu final în drumul spre JO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tricolorele vor înfrunta Rusia, Islanda și Muntenegru în grupa de la Vrșeț, localitate situată la 70 de km de Timișoara
Până la debut, România mai susține azi (ora 19:00) un meci de verificare, cu Serbia

Naționala feminină este gata de start pentru un nou Campionat European, competiție al cărui vârf l-a atins în urmă cu doi ani, când mai multe jucătoare din echipa de azi au urcat pe treapta a treia a podiumului. România va juca în Serbia cu gândul la Jocurile Olimpice de la Rio (2016), însă cum numai un rezultat major îi crează avantaj la început de drum (n.r. – o clasare cât mai bună îi oferă statutul de cap de serie la viitoarele trageri la sorți sau chiar calificarea directă la următoarele turnee finale), este de așteptat ca trupa lui Gheorghe Tadici să tragă pentru o medalie.

„Blocul Oltchim” rămâne baza echipei naționale și pentru turneul final din țara vecină. „Lângă fetele de la Vâlcea, care joacă la cel mai înalt nivel în Liga Campionilor, am mai adus câteva jucătoare de valoarea. Avem o poartă bună, suntem echilibrați pe toate posturile”, spune Gheorghe Tadici, vechiul și noul antrenor al primei reprezentative.

Tadici: „Măcar două medalii în patru ani”
România a trecut peste eșecul cu Germania (scor 9-30), iar acum privește cu încredere spre întrecerea din Serbia. Deranjat de reacțiile de după amicalul secund cu Germania, Cristian Gațu, președintele FRH, afirmă că „singura națională românească din topul mondial” are nevoie de susținere și de o construcție solidă pentru atacarea JO 2016: „Obiectivul de bază e calificarea la Jocurile Olimpice. Echipa are noutăți, dar important e să menținem un nucleu de bază. Sunt foarte mulțumit de activitatea echipei până în prezent”, a declarat șeful handbalului românesc. Chiar dacă jucătoarele și oficialii se feresc să vorbească despre un obiectiv clar pentru Euro 2012, Tadici și-a prezentat totuși strategia pe patru ani: „Mi-aș dori să depășesc cu noua echipă rezultatele din perioada 2005-2008, adică să obținem măcar două medalii, dacă ar fi trei, ar fi extraordinar”.

Islanda, un real pericol
Tricolorele vor juca în primă fază la Campionatul European la câțiva kilometri de graniță, la Vrșeț, astfel că este de așteptat ca suportul fanilor să fie mai mare ca niciodată la o competiție majoră. România face parte din grupa D, alături de Rusia, Muntenegru și Islanda. Deși prima reprezentativă este cotată printre favoritele de la Vrșeț, oficialii români rămân precauți. Mai mult, iau în calcul la calificare și reprezentativa Islandei, considerată outsider.

„Rusia s-a bătut mereu pentru supremație, Muntenegru a ieșit vicecampioană olimpică, iar Islanda e o echipă care vine tare din urmă, pe modelul băieților, o echipă robustă, cu jucătoare în Danemarca. E normal să o tratăm serios, mai ales că au învins Germania, Ucraina și Spania în ultimul timp”, a analizat Tadici grupa României. Naționala va debuta la CE pe 4 decembrie, contra Rusiei.

Încercăm să ajungem într-o bună formă sportivă. Echipa trebuie să aibă un moral colectiv foarte bun, am solicitat și prezența psihologului, care a mai fost cu noi în perioada pregătirii, sunt sigur că va putea ajuta echipa
Gheorghe Tadici, selecționer

Lider
Cristina Neagu, căpitan prin vot

Deși mai tânără ca alte componente, interul Cristina Neagu a fost desemnată căpitan pentru Euro. Cele 18 jucătoare care s-au aflat în pregătire au nominalizat-o prin vot secret. „Nu vreau decât să promit că voi face meciuri bune la acest turneu european, probabil cel mai greu din cele trei mari turnee”, a declarat Neagu, care a prezentat ieri și tricourile (foto) în care va juca la Euro.


HCM, victorie cu Savehof

HCM Constanța a câștigat aseară, la Buzău, cu 28-23 (18-9) în fața suedezilor de la Savehof, în grupa B a Ligii Campionilor, și păstrează șanse de calificare în faza următoare a competiției. A fost a două victorie a constănțenilor în grupă, după 22-17 cu Celje. Cel mai bun marcator al HCM-ului a fost Toma, cu 6 goluri. După șapte meciuri, campioana României are 4 puncte, la fel ca și Savehof și Celje.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
ULTIMA ORĂ | 500.000 de euro pentru Luis Phelipe! Gigi Becali aşteaptă banii în conturile FCSB
ULTIMA ORĂ | 500.000 de euro pentru Luis Phelipe! Gigi Becali aşteaptă banii în conturile FCSB
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×