Gheorghe Tadici a avut o reacție furibundă după Campionatul Mondial de handbal feminin, competiție unde România n-a reușit să treacă de grupa principală.
Fostul selecționer al primei reprezentative, care a reușit să ducă naționala până în ultimul act la ediția din 2015, a expus un motiv major pentru care „tricolorele” nu mai au asemenea realizări.
Tadici crede că potențialul României este unul care depășește cu mult rezultatele obținute și a precizat că jucătoarele române ar trebui să primească mai multe șanse de joc în campionatul intern, unde străinele au preluat prim-planul și încasează cele mai mari salarii.
Fostul selecționer crede că aplicarea legii propuse de Eduard Novak ar putea avea un efect pozitiv pe termen lung asupra rezultatelor de la loturile naționale.
„Se pare că ne-am cantonat aici în jurul locurilor 10-12-13, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat la ultimele patru ediții de Campionat European sau Campionat Mondial. Părerea mea, sincer și cu foarte multe argumente, locul nostru ar fi sau am putea liniștit în primele 8.
Ceea ce s-a demonstrat practic și la acest CM, unde am fost foarte aproape. Este adevărat că depinzi de anumiți factori, factorul imposibilității de a lua toate jucătoarele, anul trecut la CE când a fost vorba de vaccinuri, acum au fost indisponibilități medicale, dar problema problemelor este cu jucătoarele românce și trebuie să ne trezim odată.
Eu am fost foarte clar în problema asta, inclusiv am făcut o scrisoare doamnei Lipă, a fost o discuție cu toți conducătorii, interesele colaterale de club ar trebui date la o parte, pentru că așa e normal. Pentru că nația asta română plătește handbalul și performanța din banul public și nu oricum, vedeți și dumneavoastră, în măsura în care jucătoarele din țări cu o potență economică dublă, triplă, de cinci ori ca a României, vin la El Dorado în România.
Trebuie să lăsăm interesele colaterale care sunt susținute și la nivel de consiliu de administrație al federației și să aplicăm cel puțin legea Novak cu trei jucătoare românce, pentru că altfel, orice am face nu avem cum să urcăm mai sunt cu rezervele de la echipele de club, să trecem peste titularele tot de la echipele de club, adică jucătoarele străine pe care noi le antrenăm, le plătim cu niște salarii nesimțite de 8, 10, 16 mii de euro, este inadmisibil, atât timp cât sunt plătite din banul public și în acest sens vă spun că m-am adresat chiar zilele trecute doamnei Lipă cu legea asta.
Se vorbește de discriminare. Care e discriminarea că în teren trebuie să fie trei românce și patru străine? Poate româncele sunt discriminate”, a declarat Tadici, potrivit Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER