Gheorghe Tadici, replică pentru Adrian Vasile și Steluța Luca: „Care sunt jucătoarele de 15-19 ani pe care le-a promovat?” + „Acuzăm antrenorii de la juniori că nu cresc jucătoare cu mentalitate?”

Bianca Maria Bazaliu in meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si RK Krim Mercator Ljubljana, contand pentru Liga Campionilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ion Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, sambata 14 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gheorghe Tadici a oferit o replică pentru Adrian Vasile și Steluța Luca, în urma unui subiect prezentat ieri de ProSport cu privire la „Strategia de redresare a handbalului feminin”, propusă de HC Zalău.

ProSport a cuprins în cadrul articolului opiniile selecționerului României și vicepreședintelui FRH, exprimate după ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Declarații care au vizat subiectul „numărul jucătoarelor străine din Liga Florilor”.

HC Zalău, clubul fostului selecționer, a propus introducerea unei reguli privind înscrierea în raportul de joc la Liga Națională Feminin a minimum 8 jucătoare de cetățenie română. De asemenea, introducerea regulii potrivit căreia echipele din Liga Națională Feminin să aibă permanent în teren 3 jucătoare de cetățenie română în sezonul 2021-2022.

Gheorghe Tadici, replică pentru Adrian Vasile și Steluța Luca

Gheorghe Tadici a trimis un drept la replică în urma articolul prezentat ieri de ProSport: „Dezbatere în handbalul feminin”. Fostul selecționer le-a oferit o replică actualului antrenor ale echipei naționale, Adrian Vasile, și vicepreședintelui FRH. Steluța Luca:

„Adi Vasile propune ca de la 15 la 19 ani să lucrăm atât de bine cu copiii, astfel încât atunci când vor ajunge la seniorat să își facă loc în echipă în mod natural.

Când spune „să lucrăm” se referă și la el? Cu câte jucătoare de 15-19 ani a lucrat el în maniera pe care o susține? Înțelegem din declarația lui că antrenorii de la juniori sunt vinovați pentru care la echipa sa de club tinerele jucătoare românce „nu-și fac loc în echipă”.

Care sunt jucătoarele de 15-19 ani pe care le-a promovat? A avut pe mână o jucătoare ca Bazaliu, medaliată la campionate mondiale și europene de junioare sau tineret. Asta este dovada că antrenorii de la juniori au făcut o muncă foarte bună cu ea. El nu a mai făcut nimic cu ea la senioare. Nu numai că nu a ajutat-o să progreseze, ba chiar a ajuns să fie sub nivelul pe care îl avea la 20 de ani.

O are în prezent în lot pe Ștefania Jipa, vârf al generației ei. Câte minute joacă? Ce progrese ați văzut la ea în 2 ani de zile de când este „bine antrenată”, nu ca la juniori?

„Rostul propunerilor noastre este tocmai acela de a determina cluburile și antrenori precum Adrian Vasile și alții să lucreze și pentru creșterea nivelului de joc al tinerelor jucătoare românce”

Să fie foarte clar: propunerile nu sunt împotriva jucătoarelor străine. Este evident că ele aduc plus valoare în campionatul României. Dar aceast plus valoare trebuie să se vadă și la nivelul echipelor naționale.

Rostul propunerilor noastre este tocmai acela de a determina cluburile și antrenori precum Adi Vasile și alții, să lucreze și pentru creșterea nivelului de joc al tinerelor jucătoare românce.

Steluța Luca ne dă exemplul personal când vine vorba de promovarea ei la senioare. Poate își amintește și cine a promovat-o. Dacă antrenorul de la echipa de club nu ar fi avut încredere în ea să-i dea multe minute de joc la senioare, crede că ne-ar mai fi vorbit acum cu atâta mândrie despre felul în care a reușit să se impună la lotul național?

La vremea aceea, departamentul tehnic al FRH avea o politică foarte clară de promovoare la lotul național de senioare a jucătoarelor tinere, care puteau crește lângă jucătoare cu experiență. Asta s-a întâmplat cu generația Steluței Luca și rezultatele s-au văzut ulterior.

„Avem generații întregi de jucătoare medaliate în ultimii 6-7 ani la campionatele europene și mondiale de junioare sau tineret. Ce s-a întâmplat cu ele?”

Ce ne poate spune dna Luca despre actuala strategie a departamentului tehnic al FRH, din care face parte? Avem generații întregi de jucătoare medaliate în ultimii 6-7 ani la campionatele europene și mondiale de junioare sau tineret. Ce s-a întâmplat cu ele? Acuzăm antrenorii de la juniori că nu cresc jucătoare cu „mentalitate”?

Ar trebui să fim bucuroși că mai avem încă antrenori care își iubesc meseria și care fac selecție și antrenează copiii pentru câteva mii de lei pe lună. Este o lipsă de respect față de ei să vină cineva plătit cu mii de euro pe lună și să-și justifice eșecurile invocând „lipsa de mentalitate” pe care o au sportivii când vin de la juniori”.

Publicat: 14 04. 2021, 18:19
Actualizat: 14 04. 2021, 18:34