GHIDUL SUPORTERULUI | Cum poți să ajungi la Campionatul European de Handbal. Cât costă cel mai ieftin pachet pentru grupe

Redactor:
Marius Hutu
GHIDUL SUPORTERULUI | Cum poți să ajungi la Campionatul European de Handbal. Cât costă cel mai ieftin pachet pentru grupe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Naționala feminină a României va juca la Debrecen (Ungaria) în cadrul turneului final, iar FRH mizează pe un număr important de suporteri în tribune. Au fost pregătite și pachete turistice, prețul minim pentru meciurile din faza grupelor (cazare, transport, bilete) fiind de 195 de euro. Fanii au și opțiunea deplasării pe cont propriu: drumul Oradea – Debrecen se parcurge în 80 de minute

Naționala de handbal feminin va intra, peste aproximativ o lună, în focurile Campionatului European din Ungaria și Croația (7-21 decembrie). Vorbim despre cea mai de succes reprezentativă din România în ultimul deceniu, având în vedere și performanețele obținute pe plan internațional: medalie de argint la CM 2005, bronz la CE 2010, locul 4 la CM 2007 și locul 7 la JO 2008. În lipsa naționalei de fotbal, care nu mai merge pe nicăieri de șase ani, selecționata de handbal pregătită de Gheorghe Tadici a devenit și cea mai urmărită, din tribune, de către suporteri. Spre exemplu, în urmă cu doi ani, la Campionatul European din Serbia, România a jucat cu 2.000 de fani în tribune meciul cu Muntenegru de la Vrsac. Sau anul trecut, la Novi Sad, la Campionatul Mondial, tricolorele au avut aproximativ 500 de suporteri la partida cu Ungaria.  

Federația a pregătit pachete pentru suporteri

În decembrie, naționala de handbal feminin mizează din nou pe sprijinul fanilor, care pot reprezenta un factor important în obținerea unor rezultate importante. Un mare avantaj este faptul că România va juca aproape de casă, la fel ca și la ultimele două turnee, organizate de Serbia. Acum, jocurile tricolorelor se vor desfășura în Ungaria, la Debrecen, atât în grupe, cât și în Main Round, fază în care prima reprezentativă are toate șansele să ajungă. În ideea de a avea cât mai mulți suporteri în tribune, Federația Română de Handbal a pregătit, în colaborare cu o agenție, și pachete turistice. „Am încercat să aducem prețurile cât mai jos, nu am venit cu niciun adaos comercial, astfel încât să avem cât mai mulți fani ai naționalei la Debrecen”, ne-a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

713 euro, prețul unui pachet minim pentru a urmări tot Campionatul European

Pachetul minim pentru un suporter care vrea să meargă la partidele din Grupa B, din care fac parte România, Norvegia, Danemarca și Ucraina, costă 195 de euro. În preț sunt incluse cinci nopți de cazare la un hotel de 3 stele din Oradea, transferul dus-întors până la Debrecen și biletele de acces de categoria a II-a. Pentru un pachet VIP, tariful este 345 de euro, diferența provenind de la cazarea într-un stabiliment de cinci stele în Oradea și tichetele VIP. Opțiunea minimă pentru prezența atât la jocurile din Grupa B, cât și la cele din Main Round costă 454 de euro, adică 11 nopți de cazare în Oradea la hotel de trei stele și intrarea la șase zile de competiții. Pentru cine dorește să asiste la tot turneul final (grupe, Main Round, semifinale și finale), prețul pachetului minim este de 713 euro. Ultimele patru nopți de cazare sunt în Budapesta, tot la un hotel de trei stele.

Fanii merg mai degrabă pe varianta deplasării pe cont propriu

Până în acest moment, pe adresa agenției de turism care se ocupă de excursia suporterilor au sosit aproximativ 20 de cereri (fiecare pentru mai multe persoane). În general, fanii sunt interesați doar de bilete și mai puțin de opțiunea cu cazare. România va juca meciurile de la Campionatul European la Debrecen (grupe și Main Round dacă se califică), localitate situată la 77 de kilometri de Oradea. Iar accesul se face lejer, în condițiile în care România și Ungaria sunt membre ale Uniunii Europene. Chiar mai ușor față de varianta Timișoara – Vrsac (78 kilometri), din urmă cu doi ani, în condițiile în care, în zilele de meci ale României, suporterii au fost nevoiți să stea la coadă pentru a trece granița.
Probabil că majoritatea iubitorilor de handbal din nord-vestul țării vor face deplasarea la Debrecen pe cont propriu, pentru fiecare joc în parte al naționalei lui Gheorghe Tadici. Mașina este principala opțiune, dar în localitatea maghiară se poate ajunge și cu trenul. Biletele se pot achiziționa fie prin intermediul „combinatei” FRH – agenția de turism (www.frh.ro), fie prin intermediul site-ului oficial al competiției www.huncro2014.ehf-euro.com. Prețul unui bilet la meciul România – Norvegia din 7 decembrie este cuprins între 10 euro (categoria a III-a) și 55 de euro (categoria VIP). Tarifele intermediare sunt de 20 de euro (categoria a II-a) și 35 de euro (categoria I).

Jocurile României se vor desfășura într-o arenă cu 9.000 de locuri

Partidele de la Debrecen se vor desfășura în Sala „Fonix Csarnok”, o arenă cu o capacitate de aproximativ 9.000 de locuri. Aceasta a fost inaugurată cu ocazia Campionatelor Mondiale de gimnastică din 2002. În respectivul loc se desfășoară, anual, și multe concerte, de-a lungul timpului o serie de staruri internaționale având apariții în Debrecen: Joe Cocker, Bryan Adams, Iron Miaden, Jean-Michel Jarre.

România va juca la Campionatul European în aceeași grupă cu Norvegia și Danemarca, două reprezentative care sunt urmate, mai la toate turneele finale, de sute, chiar mii de suporteri. Dacă mai punem la socoteală faptul că în Main Round la Debrecen va sosi și naționala țării gazdă, atunci succesul din punct de vedere al audienței va fi asigurat.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
„Dacă ar trebui să pariez, pe ei aș merge!” Cristiano Ronaldo n-a stat pe gânduri: și-a ales favorita în Champions League
„Dacă ar trebui să pariez, pe ei aș merge!” Cristiano Ronaldo n-a stat pe gânduri: și-a ales favorita în Champions…
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Adevărul neștiut despre Călin Georgescu. S-a aflat acum: Am rămas șocat când...
Adevărul neștiut despre Călin Georgescu. S-a aflat acum: Am rămas șocat când...
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×