Cum la Craiova este criză acută de săli de sport de la incendiul Polivalentei din 1994, juniorii se antrenează pe unde apucă. „Duc copiii la sală la niște ore inumane. Dimineața de la 7:00 și seara de la 8:00 prindem și noi loc”, povestește Alexandru Teuțan (foto), pe care funcția de director de club nu l-a putut ține departe de munca de teren. „Așa era și pe vremea lui Ghionea și Șania. Țin minte că-i duceam săptămânal cu trenul la Caracal, unde găsisem o sală la parașutiști, ca să joace handbal. Mergeam cu nașul, dar măcar găseam o sală în care Ghionea avea loc să arunce de pe extremă”, explică Teuțan, care cunoaște secretul reușitei lui Valentin: „Era foarte cuminte, serios și cu bun-simț. Asta l-a ajutat să reușească. El a fost golgheter cam de când a început handbalul, la toate naționalele de juniori la care a jucat și, mai apoi, și pe la seniori. Are o stângă senzațională, chiar dacă, în mod curios, la picior e dreptaci”.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER