Antrenorul Farului, Gică Hagi, a comentat despre salariul Cristinei Neagu, recunoscută ca Messi al handbalului. Sportiva încasează 250.000 de euro anual, dar „Regele” a anunțat că vedeta celor de la CSM București ar merita o leafă de două milioane de euro anual.
Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018.
Neagu s-a retras de la echipa națională de handbal feminin a României, după 17 ani în care a strălucit sub tricolor: a câştigat de două ori bronzul, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.
Cristina Neagu e cea mai bună handbalistă a României în ultimul deceniu.
Sportiva de la CSM București a fost în 2015 cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, turneu unde a primit și titlul de golgheter.
„Cea mai bună handbalistă din lume, Messi al hanbalului, v-aţi mirat de ce câştigă 300 sau 250 de mii de euro. Domnilor, hai să ne trezim odată, vă rog frumos, ce atâta invidie şi atâta răutate? Ea trebuia să câştige un milion pe an, două milioane pe an. Chiar aşa ne ducem în jos, până unde?
Messi al handbalului, cea mai bună sportivă din lume, oare cât câştiga dacă era în altă parte? E incredibil câtă invidie şi câtă răutate, când de fapt ea trebuia să fie cea mai bine plătită, să aibă cinci sponsori, cei mai mari din România, dacă e Messi, cea mai bună din lume. Şi noi eram invidioşi de ce câştigă ea 250 de mii? E incredibil”, a declarat Hagi, într-o conferinţă de presă.
După retragerea de la naționala României, Cristina Neagu are un regret: ultimele sale apariții în tricoul primei reprezentative nu pot avea loc la Jocurile Olimpice de la Paris. Eșecul de la Campionatul Mondial a exclus șansa de a ajunge la JO 2024.
„Cu siguranță că mi-am imaginat altfel finalul. Și nu putem să știm niciodată cum ar fi fost și care ar fi fost rezultatul dacă aș fi fost sănătoasă și într-o formă bună, cum cred că eram înainte de accidentare. Dar sunt împăcată.
Să știi că sunt împăcată, pentru că am făcut tot ce a ținut de mine. Mi-am dorit foarte mult, am încercat, am rămas acolo cu echipa până la final. Am încercat să ajut cu tot ce am putut eu, chiar dacă nu puteam să ajut din teren. Așa a fost să fie. Nu pot să schimb nimic din ce a fost.
Mi-aș fi dorit, sigur, să pot să fiu pe teren la toate meciurile, să pot să dau tot ce am mai bun, să ajut echipa să se califice la Turneul Preolimpic, și de acolo să fi încercat calificarea la Jocurile Olimpice.
Nu e niciun secret că mi-aș fi dorit foarte mult să ajung la Paris, am zis-o în multe rânduri. Dar, dacă așa a fost să fie, eu sunt împăcată cu situația”, a spus Neagu, potrivit lead.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER