Situația dificilă prin care trece Oltchimul l-a convins pe Gigi Becali că este nevoie de implicarea sa financiară pentru ca formația vâlceană să poată continua la un nivel înalt. Patronul Stelei s-a răzgândit imediat când a analizat lotul Oltchimului, iar motivul este unul incredibil: sunt prea multe jucătoare străine în lot. „Eu voiam să mă bag, dar unul dintre manageri mi-a spus care e situația și să-mi văd de treabă. Am crezut că sunt multe jucătoare românce și așa am vrut să fac totul din patriotism. Dacă la Steaua ar fi zece jucători străini în lot ar mai fi simbolul României? Așa și cu Oltchim”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Oltchim traversează o perioadă dramatică după ce Combinatul chimic, care asigura peste 80% din bugetul echipei de handbal, a sistat finanțarea. Jucătoarele vor fi lăsate să plece la alte echipe dacă Vâlcea nu găsește în următoarele săptămâni alte resurse, iar echipa chiar să dispară
În sezonul în care Oltchim și-a făcut, teoretic, cel mai bun lot din istorie, clubul a intrat într-o situație fără precedent. Combinatul chimic, sponsorul principal, se pregătește de privatizare și a sistat pentru moment finanțarea echipei de handbal. Astfel, Vâlcea, favorită la câștigarea Ligii Campionilor, a rămas fără bani înaintea debutului în Europa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER