Gloria Bistrița a obținut primul punct în grupele Cupei EHF. Măgura Cisnădie a fost surclasată la Koprivnica

Gloria Bistrița și Măgura Cisnădie au debutat diferit în grupele Cupei EHF. Formația lui Horațiu Pașca a terminat la egalitate pe terenul campioanei Poloniei, MKS Lublin, scor 22-22, într-o partidă din Grupa C. În schimb, reprezentanta Sibiului a pierdut la Podravka Koprivnica la 12 goluri diferență, 38-26, în Grupa B.

Gloria Bistrița a profitat doar pe jumătate de prima șansa în grupele Cupei EHF, deși a avut meciul în mână spre finalul jocului. Ardelencele au avut un parcurs cu suișuri și coborâșuri, care le-a costat în cele din urmă un punct.

Echipa lui Horațiu Pașca a debutat foarte bine la Lublin, cu 7-2, dând senzația că ar putea să repete evoluția grupării CSM București din toamna trecută în Liga Campionilor, când s-a impus cu 28-19 pe același teren. Dar gazdele au reușit să revină la scorul de 9-10, iar pe parcursul reprizei secunde au preluat și conducerea la 15-14. Bistrița s-a trezit la timp și la de la 15-17 a devenit din nou periculoasă. După ce a preluat inițiativa, Gloria a irosit însă șanse bune de a se desprinde decisiv.

În minutul 55, Bistrița a avut 20-19 și a jucat 6 vs 4, dar nu a reușit să marcheze. Au egalat însă gazdele și chiar au trecut din nou în avantaj, 21-20. Înaintea de a prelua conducerea, portarul formației din Lublin a apărat un 7 metri. În final, Gloria a jucat în inferioritate numerică, dar Zoqbi de Paula și-a salvat echipa la 21-21, după ce a prins la rândul ei o aruncare de la 7 metri.

Bistrița a avut atacul final la 22-22, dar nu a reușit să mai înscrie. Astfel, Ardean & Co au fost nevoite să se mulțumească doar cu un punct.

Gloria Bistrița: Zoqbi de Paula, Inculeț, Nenezic; Ilyina 6, Ardean Elisei 3, Costa 3, Dincă 3, Moroianu 2, Vasileuskaya 2, Pristăvița 1, Rațiu 1, Șamanț 1, Bloj, Paracschiv, Tetean, Zegrean

Ceva mai devreme, Măgura Cisnădie nu a avut nicio șansă în fața echipei Podravka Koprivnica, venită la rândul ei din Liga Campionilor.

Formația lui Alexandru Weber a ținut ritmul doar vreo 15 minute, apoi campioana Croației a luat un avans de șase goluri până la pauză, 18-12. Până la final, Podravka și-a dublat avantajul, 38-26, Măgura arătând per-total ca o echipă mică. A fost a șaptea înfrângere la rând a formației din Cisnădie la acest nivel. Iar cinci dintre aceste partide au fost pierdute la cel puțin 12 goluri diferență.

Măgura Cisnădie: Voicu, Pașca; Moldovan 8, Ujkic 4, Senocico 3, Nan 3, Vinyukova 3, Gatzel 1, Panici 1, M. Predoi 1, D. Predoi 1, Tănăsie 1, Crăciun

Sursa foto: CS Gloria 2018 / Facebook

Publicat: 05 01. 2020, 20:05