Gloria Bistrița a transferat „perla” de la Tg. Mureș! Andreea Târșoagă și-a făcut debutul la prima reprezentativă la 17 ani

Gloria Bistrița a realizat una dintre cele mai interesante transferuri ale verii, reușind să ajungă la un acord cu Andreea Târșoagă (18 ani), una dintre marile promisiuni ale handbalului feminin. Jucătoarea și-a făcut deja debutul la echipa națională, sub comanda lui Ambros Martin, la vârsta de 17 ani.

Gloria Bistrița a semnat cu Andreea Târșoagă, considerată vârful generației 2000-2001

Andreea Târșoagă este al cincilea transfer realizat de Gloria Bistrița în această perioadă, după Ana Maria Măzăreanu (Minaur Baia Mare), Almudena Rodriguez (Thuringer HC), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea) și Nataliya Savchyn (Galytchanka Lviv). Trupa lui Horațiu Pașca a realizat o achiziție foarte interesantă, având în vedere că tânăra handbalistă este vârful generației 2000-2001. De altfel, în jurul interului stânga se leagă și șansele României de a urca pe podium la Mondialul de handbal tineret (U20), reprogramat pentru luna decembrie.

Andreea Târșoagă a fost descoperită la Tg. Mureș și a crescut sub bagheta antrenoarei Mihaela Evi.

Mă bucur enorm că am ocazia să debutez în Liga Florilor MOL la CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud. Este o echipă puternică, cu obiective înalte. Aștept cu nerăbdare perioada competițională și revenirea mea în teren. Mă voi implica 100% în pregătire și, implicit în atingerea obiectivelor propuse. Sper să reușesc să ajut echipa cât mai mult”, a declarat Andreea Târșoagă.

Andreea Târșoagă este una dintre jucătoarele de urmărit în handbalul feminin, în anii ce vor veni

Handbalista a câștigat de nu mai puțin de cinci ori titlul național cu Olimpic / CSM Tg. Mureș în sectorul juvenil. Andreea Târșoagă a fost desemnat și MVP în 2017 și 2018.

Așadar, prin transferurile realizate, Gloria Bistrița arată mult mai bine la linia de 9 metri. În ultimul sezon, Horațiu Pașca a fost forțat să improvizeze la nivelul interului stângă, poziție pentru care a fost reprofilată Valentina Ardean-Elisei.

Gloria Bistrița va lupta în viitorul sezon pentru un loc pe podium, alături de CSM București, SCM Rm. Vâlcea, Minaur Baia Mare, Gloria Buzău și SCM Craiova.

Publicat: 07 06. 2020, 20:00
Actualizat: 09 06. 2020, 15:05