„Greșeala” să te califici în finala Challenge Cup: 10 meciuri în 24 de zile! HC Odorhei va avea un program infernal în luna mai. „Tacâm” complet cu o deplasare de 3.500 de kilometri
HC Odorhei este singura echipă din handbalul românesc care a ajuns în faza finală a cupelor europene în acest sezon, după ce s-a calificat în ultimul act al Cupei Challenge. Harghitenii s-au calificat cu scorul general de 58-54 în fața echipei Benfica Lisabona, iar în ultimul act vor înfrunta o altă reprezentantă a Portugaliei, Liberty Seguros ABC Braga.
Performanța echipei pregătite de Vlad Caba este remarcabilă, având în vedere că va juca pentru prima dată într-o competiție cu trofeul pe masă. HC Odorhei nu a câștigat încă niciun trofeu nici pe plan intern, dar în acest sezon continuă lupta pe două fronturi, Challenge Cup și Liga Națională. Pe cât de importantă este această calificare în finala celei de-a treia competiții europene ca valoare, în special pentru comunitatea locală, pe atât de infernal se anunță drumul către câștigarea acestui trofeu, dar și cel din campionat. De parcă n-ar fi fost suficiente 8 jocuri oficiale în luna mai (numărul este calculat la 3 partide în fiecare fază a play-off-ului), HC Odorhei a făcut „imprudența” de a-și mai face rost de încă două partide în finala Challenge Cup.
Practic, în intervalul 6 mai – 30 mai, când se va încheia Liga Națională de handbal masculin, formația harghiteană poate disputa nu mai puțin de 10 jocuri oficiale, adică peste 20% din partidele programate în tot sezonul. Din septembrie 2014 și până duminică seara, echipa lui Vlad Caba a disputat 37 de partide. Până și Federația Română de Handbal va avea dificultăți să-i programeze pe harghiteni la meciuri, în condițiile în care ultima dată calendaristică anunțată pentru jocuri este 30 mai. Și pentru ca tot „tacâmul” să fie complet, HC Odorhei mai are și deplasări dificile, una de aproximativ 3.500 de kilometri până în Portugalia plus încă două prin țară, una posibilă la Contanța.
Cum ar putea arăta programul lui HC Odorhei în mai
- 6 mai: play-off LN, sferturi cu Potaissa Turda (meci 2)
- 7 mai: play-off LN, sferturi cu Potaissa Turda (meci 3)
- 10 mai: play-off LN, semifinale turneu 1-4 sau 5-8 (meci 1)
- 13 mai: play-off LN, semifinale turneu 1-4 sau 5-8 (meci 2)
- 16-17 mai: finala Challenge Cup, tur
- 20 mai: play-off LN semifinale turneu 1-4 sau 5-8 (meci 3)
- 23-24 mai: finala Challenge Cup, retur
- 26 mai: play-off LN, finală sau jocuri de clasament (meci 1)
- 29 mai: play-off LN, finală sau jocuri de clasament (meci 2)
- 30 mai: play-off LN, finală sau jocuri de clasament (meci 3)
HC Odorhei se află într-o situație nouă și este greu de spus cum ar putea gestiona Vlad Caba & Co un astfel de calendar competițional. Formația harghiteană nici nu are la dispoziție un lot foarte numeros, pe lista Challenge Cup având înscriși numai 17 jucători. Va încerca HC Odorhei să câștige două trofee sau va sacrifica Liga Națională în dauna unui trofeu în cupele europene, pentru care ar mai fi nevoită să joace doar două jocuri? Este una din marile dileme ale antrenorului de la HC Odorhei.
O altă întrebare care se naște la privirea acestui program ar fi: Nu cumva calendarul competițional din România a fost întocmit greșit?
La o scurtă radiografie, ProSport a descoperit următoarele aspecte:
- HC Odorhei, echipă calificată în finala Challnege Cup, poate ajunge la 10 meciuri în luna mai, ca să nu mai punem la socoteală faptul că Mihalcea și Chike Onyejekwe mai joacă 3 meciuri și cu echipa națională în 1-3 mai, la un turneu amical din Polonia.
- THW Kiel, echipă calificată în faza finală a Champions League, mai joacă până la sfârșitul sezonului 3 meciuri în Bundesliga și două la turneul Final 4.
- FC Barcelona, echipă calificată în faza finală a Champions League, mai joacă în luna mai 4 jocuri în Liga Asobal (niciul unul cu miză), două în Final 4 și două în Cupa Regelui.
HC Odorhei ar fi putut scăpa de două jocuri în luna mai dacă Federația Română de Handbal ar fi optat pentru faza 1 a play-off-ului la varianta 3 propusă la începutul sezonului, adică meciuri în 15, 18 și 19 aprilie. E adevărat, echipa lui Vlad Caba n-ar fi putut juca în weekend, dar se puteau reprograma meciurile cu Potaissa Turda în cursul acestei săptămâni. Fiind vorba de un turneu amical al României în Polonia, Chike și Mihalcea ar fi putut ajunge și cu câteva zile mai târziu la națională, așa cum este și cazul tricolorilor care evoluează peste hotare. Spre exemplu, Alexandru Șimicu joacă miercuri în Bundesliga, la fel și Csepreghi în Franța!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?