Grupă accesibilă pentru HCM Constanța în Cupa EHF. Campionii pot visa din nou la Final 4 dacă își vor rezolva problemele financiare
- HCM Constanța va înfrunta formațiile Granollers (Spania), St. Petersburg (Rusia) și Holstebro (Danemarca) în cadrul Grupei B. Prima etapă este programată în 14-15 februarie
- Calificată în optimile Challenge Cup, HC Odorhei va înfrunta într-o dublă manșă formația luxemburgheză Red Boys Differdange.
Pentru prima dată în istoria întrecerilor europene cu sistem grupe o formație de handbal masculin din România a beneficiat de statutul de cap de serie. HCM Constanța a fost inclusă în prima urnă valorică la tragerea la sorți a grupelor Cupei EHF, alături de Hamburg (Germania), Melsungen (Germania) și FC Porto (Portugalia). Astfel, campionii au avut șansa de a înfrunta adversari mai accesibili în drumul spre turneul Final 4 al competiției, în care au ajuns și sezonul trecut.
Viitorii adversari ai trupei pregătite de Zvonko Sundovski provin din țări cu școli de handbal foarte bine dezvoltate, Spania, Rusia și Danemarca, dar reprezentantele nu sunt de prim rang. Astfel, HCM va înfrunta, începând cu 14-15 februarie, echipele Fraikin BM Granollers, HC St. Petersburg și Team Tvis Holstebro. Toate cele trei formații au mai fost în ultimii ani în România. Spaniolii au jucat în 2010, în București, cu Steaua o semifinală de Cupa Cupelor, iar în faza grupelor au acces după ce au marcat mai multe goluri în deplasare în „dubla” cu Sporting Lisabona. La general, scorul a fost egal: 50-50. St. Petersburg a fost o adversară tradițională a echipei HCM Constanța în grupele Ligii Campionilor. Cele două formații s-au întâlnit în două sezoane consecutive, 2010-2011 și 2011-2012. În fine, Holstebro s-a calificat în grupele Cupei EHF după ce au depășit în dublă manșă Știința Bacău: 61-55 la „general”.
După această tragere putem trage și o concluzie: HCM Constanța are șanse mari să repete parcursul din sezonul trecut, când s-a calificat în turneul Final 4. Grupa este accesibilă, dar mai trebuie îndeplinită și o condiție, ca problemele financiare cu care HCM se confruntă să fie rezolvate până în februarie, când va începe faza grupelor.
Sistemul de calificare este identic cu cel din sezonul trecut. Dacă echipa organizatoare a turneului Final 4, ce va fi desemnată în următoarea perioadă, va câștiga grupa din care face parte, atunci aceasta se va califica direct pentru finalele din luna mai. Astfel, „sferturile” se vor reduce la trei meciuri eliminatorii, în care vor accede celelalte câștigătoare de grupe și echipele cel mai bine clasate pe locul 2 (primele trei).
Dacă echipa organizatoare va avea cel mai slab punctaj dintre formațiile clasate pe locul 2, atunci vom avea patru sferturi de finală. La fel și în cazul în care „gazda” Final 4 va ocupa locul 3 sau 4 în grupă, caz în care ar fi și eliminată din competiție.
Tot joi, la Viena, s-au tras la sorți și optimile Cupei Challenge, în urne fiind și HC Odorhei. Tragerea la sorți a fost accesibilă și în cazul harghitenilor: ei vor întâlni în dublă manșă formația luxemburgheză Red Boys Differdange.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?