Grupă ideală la Mondialele de handbal pentru România

FRH a știut de ce îl trimite pe Aihan Omer la Zagreb. Cunoscut ca un om norocos, selecționerul și-a “făcut treaba” și în Croația, iar tricolorii au prins o grupă ideală la Mondiale.
România s-a aflat, după 14 ani, din nou în urnele unei trageri la sorți pentru un CM. La revenirea în lumea bună a handbalului mondial, România a avut  baftă și a nimerit în grupă cu Franța, Ungaria sau Bosnia, Slovacia, a doua echipă din Panamerica și Australia. Prezent la tragere, Aihan Omer s-a declarat fericit de rezultatul final.

 „Sunt bucuros că avem câteva echipe accesibile. Am plecat încă din calificări de la ideea că nu vom face de râs România. Vom pune mari probleme la Mondiale”, a declarat selecționerul. „Cu Franța nu ne punem, dar cu ceilalți adversari ne batem. La prima strigare este o grupă accesibilă pentru România”, a susținut și Sandu Iacob.
Dacă Franța nu am mai întâlnit-o de ceva timp, în schimb, Slovacia și Ungaria au fost adversare tradiționale în meciurile de pregătire, câteva terminându-se cu victorii pentru tricolori.

Publicat: 21 06. 2008, 23:35