Grupă infernală pentru naționala masculină sub 21 de ani, în tentativa de a se califica la Campionatul Mondial. Adversari: Danemarca și Suedia. Ovidiu Mihăilă: „Îmi plac astfel de meciuri”

Naționala masculină de tineret (U21) și-a aflat azi, la Viena, adversarii din grupa de calificare pentru Campionatul Mondial din Algeria, programat în perioada 17-30 iulie 2017. România a nimerit într-o grupă infernală, cu Danemarca și Suedia, a patra adversară fiind Bulgaria. Partea pozitivă a acestei trageri la sorți este faptul că țara noastră are prima opțiune pentru găzduirea turneului de calificare, care va avea loc în 6-8 ianuarie 2017. La turneul final se va califica doar prima națională clasată.

„Am fost locul 8 la ultimul Campionat Mondial de tineret, dar am observat că acest lucru nu a contat deloc, altfel nu-mi explic cum am fost doar în urna a treia la tragerea la sorți. Din punctul meu de vedere este cea mai dificilă grupă posibilă. Vom înfrunta două școli de handbal redutabile, cu rezultate la toate grupele de vârstă. Și noi suntem însă în creștere și îmi plac astfel de meciuri. Sperăm ca jucătorii care vor fi convocați să se ridice la nivelul adversarilor și, de ce nu, să ne calificăm. Nu trebuie să gândim negativ, eu tot timpul am avut încredere înaintea unei competiții”, ne-a declarat selecționerul Ovidiu Mihăilă.

Înaintea turneului de calificare, România U21 va întreprinde un stagiu comun de pregătire cu naționala mare la Barcelona. Din păcate, naționala de tineret are foarte puține opțiuni de selecție în Liga Zimbrilor. Liderii de echipă, după minutele jucate în prima ligă, ar fi Roland Thalmaier (Potaissa Turda) și Leonard Ștefan (Poli Timișoara). Alți jucători ai acestui lot sunt Bizău, Becheru și Merlă, care activează în Divizia A la CSM București II, și Csog Vencel de la HC Odorhei.

La ultimul Campionat Mondial sub 21 de ani, România a ocupat locul 8. Din acea echipă au făcut parte, printre alții, Negru, Iancu, Rotaru, Șomlea, Militaru, jucători de bază la CSM București, Andras Szasz (HC Odorhei), Nicolae Ungureanu (Steaua) și Dan Racoțea, handbalistul echipei Wisla Plock. De asemenea, Roland Thalmaier și Bogdan Mănescu, jucători care se încadrează în limita de vârstă pentru Mondialul de anul viitor, au făcut parte din respectivul lot.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 10 10. 2016, 17:03
Actualizat: 10 10. 2016, 17:08